Video Repriză de coşmar pentru Ionuţ Radu. A greşit şi a luat trei goluri într-un sfert de oră
07.10.2018, 14:50Ionuţ Radu şi Genoa au avut parte de o primă repriză de coşmar, în meciul de pe teren propriu cu Parma, din etapa a opta din Serie A.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Portarul român a greşit la primul gol primit de gazde, care au acuzat şocul şi au mai încasat alte două goluri în scurt timp, astfel că Parma a intrat la pauză în avantaj, scor 3-1.
Nimic nu părea să anunţe dificultăţile genovezilor. Polonezul Krzysztof Piatek şi-a continuat seria fantastică şi a ajuns la 9 goluri în şapte meciuri, după ce a deschis repede scorul, în minutul 6.
Doar 10 minute a durat avantajul "grifonilor". La un corner executat de Siligardi, Ionuţ Radu a sărit pe sub minge, fiind şi uşor incomodat de un adversar, iar Rigoni a egalat din apropiere.
Eroarea căpitanului de la naţionala U21 a dat semnalul revenirii ducalilor, care au mai înscris de două ori până în minutul 30, prin Siligardi, cu un şut deviat, şi Ceravolo, printr-o lovitură de cap din apropiere.
Totuşi, în partea a doua, românul de 21 de ani şi-a mai spălat din păcate. A intervenit providenţial într-un moment dificil, tot la un corner, şi a făcut ca scorul să nu ia proporţii şi mai mari.
Etichete: serie a , parma , genoa , ionut radu , ionut radu genoa , video genoa parma , eroare ionut radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...