Reacția lui Antonio Cassano după ce a aflat că France Football l-a pus pe primul loc în topul fotbaliștilor ratați
articol scris de Digi Sport12.02.2021, 08:03
Revista France Football, cea care decernează Balonul de Aur, a publicat un top inedit - cel al fotbaliștilor care și-au ratat cariera.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Au fost cei mai promițători, dar au încheiat într-un mod dezastruos”, a fost deviza după care s-a alcătuit ierarhia celor 10 jucători care și-au irosit talentul.
Iar la loc de cinste figurează Antonio Cassano, chiar dacă, așa cum au contestat italienii, este vorba de un jucător care are în palmares titlul de campion în Serie A și în La Liga, 150 de goluri marcate, dintre care unul în finala Euro 2012.
Antonio Cassano: ”Am auzit că mi s-a dat un altfel de Balon de Aur!”
”Este cel mai bun fotbalist cu care am jucat”, recunoștea Francesco Totti, dar jurnaliștii francezi amintesc cum ”Cassano i-a dezamăgit și pe Totti, și pe Fabio Capello, cel care i-a dat o șansă la Real Madrid, ca apoi să fie luat peste picior de jucător. Nu mai vorbim de stilul de viață, de problemele de sănătate și de felul nepăsător de a fi care l-au transformat într-un plimbăreț pe la echipe”.
Iar reacția lui Fantantonio la aflarea știrii îi confirmă această reputație.
”Am citit că mi s-a dat Balonul de Aur, dar pentru alte considerente. Se laudă că au descoperit apa caldă, cine nu știa asta? Asta e, cred că au dreptate”, a spus Antonio Cassano.
Iată topul întocmit de France Football:
- Antonio Cassano
- Paul Gascoigne
- Stan Bowles
- Antonio Angelillo
- Dimitar Berbatov
- Rashidi Yekini
- Mario Basler
- Nicolas Anelka
- Andy van der Meyde
- Adriano
Etichete: antonio cassano , francesco totti , france football , cariera antonio cassano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...