Reacţia lui Ancelotti, noul antrenor al lui Napoli, când a aflat că Ronaldo a semnat cu Juventus
11.07.2018, 20:38La trei ani de când lucrau împreună la Real, Cristiano Ronaldo şi Carlo Ancelotti se vor reîntâlni, dar din postura de adversari: portughezul a venit la Juve, în timp ce antrenorul a preluat-o pe Napoli.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La aproape zece ani de când a plecat de la Milan, Carlo Ancelotti revine în Serie A, pe banca lui Napoli şi va fi rival cu Cristiano Ronaldo, în derby-urile cu Juve. Ancelotti şi starul portughez au lucrat împreună două sezoane la Real Madrid.
"Ronaldo e printre cei mai buni din lume, poate chiar cel mai bun. Îl cunosc foarte bine, îi ştiu seriozitatea şi profesionalismul. Fotbalul italian va avea mult de câştigat de pe urma lui şi, din întâmplare, voi beneficia şi eu că am revenit odată cu el, poate în zece ani se va scrie despre acest sezon că e cel în care Ronaldo şi Ancelotti s-au întors în Italia", a spus Ancelotti.
Napoli e a cincea echipă italiană antrenată de Ancelotti. Tehnicianul a pregăti-o, inclusiv, pe Juventus, la începutul anilor 2000.
Etichete: ronaldo , ronaldo juventus , ronaldo ancelotti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...