Exclusiv Reacţia agentului lui Drăguşin după ce italienii au scris că românul va fi dat la Ajax, la schimb cu Tagliafico
articol scris de Digi Sport28.04.2021, 12:03
Marţi, Tutto Mercato a publicat informaţia conform căreia Radu Drăguşin (19 ani) ar putea fi cedat de Juventus la Ajax, într-o afacere legată de transferul lui Tagliafico.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ştirea a produs agitaţie mare în România, Radu fiind singurul fotbalist român aflat la un club de nivelul lui Juventus.
Florin Manea neagă intenţia lui Juventus de a-l folosi pe Drăguşin drept monedă de schimb pentru Tagliafico
Agentul lui Drăguşin, Florin Manea, cel care l-a asistat pe tânărul internaţional român la începutul acestei luni când a semnat cu Juventus până în 2025, susţine că nu este nimic adevărat.
"M-a sunat atât de multă lume încă a trebuit să mă interesez dacă este ceva. Este total fals, o prostie, mi s-a transmis că nu e nimic adevărat. A apărut pe un cont de Twitter şi de acolo s-a propagat. Păi, ei l-au semnat pentru că au încredere în el, nu ca să-l dea mai departe.
Probabil că unii dintre cei care nu l-au mai văzut în lot au crezut ştirea, dar e clar că nu ştiau că motivul absenţei sale, a lui Fagioli şi a lui Di Pardo. A fost cauzată de cazul de COVID apărut la echipa U23, unde au fost să joace, şi au rămas în bulă. Cred că joi îi testează şi se vor întoarce la prima echipă", a precizat Florin Manea.
De altfel, Andrea Pirlo explicase şi el de ce jucătorii nu au mai participat la antrenamentele pe care le-a condus.
”Din păcate, trei jucători pe care îi convocam regulat la echipa mare, Drăgușin, Fagioli și Di Pardo au rămas la formația a doua unde unul dintre colegii lor a ieșit pozitiv”, a spus Pirlo.
Radu Drăguşin a semnat cu Juventus până în 2025
Italienii susţin că Juve îl vrea de la echipa olandeză pe argentinianul Nicolas Tagliafico (28 de ani), iar fotbalistul român ar putea fi monedă de schimb pentru a mai economisi bani.
Ajax Amsterdam solicită conform TuttoMercatoWeb.it, citat de Playsport.ro, 40 milioane de euro pentru jucătorul sud-american, dar suma ar putea fi înjumătățită dacă Drăgușin ar accepta să meargă la fosta formație a lui Cristi Chivu și Bogdan Lobonț.
Tagliafico evoluează pe postul de fundaș stânga, a strâns 28 de selecții în naționala Argentinei și mai are contract cu Ajax până pe 30 iunie 2023. Italienii mai susțin că fotbalistul "Lăncierilor" e dorit și de Inter Milano.
Etichete: juventus , ajax , florin manea , radu dragusin , tagliafico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...