Reacția lui Nicolo Fagioli în scandalul pariurilor din Italia. ”O mie de minciuni!”
articol scris de Digi Sport18.10.2023, 14:07
Nicolo Fagioli (22 de ani), mijlocașul lui Juventus, a făcut primele declarații, după ce a fost suspendat șapte luni pentru că a pariat ilegal pe meciuri de fotbal.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Procurorul Federației italiene de Fotbal (FIGC) a decis ca Fagioli să primească și o amendă de 12.500 de euro, pe lângă suspendarea de șapte luni. În plus, mijlocașul lui Juventus trebuie să facă ședințe de terapie pentru a lupta împotriva dependenței de jocuri de noroc.
- Citește și: Florin Manea a dezvăluit ce i-a spus lui Radu Drăgușin, după ce a aflat că i-a dat bani lui Nicolo Fagioli
Nicolo Fagioli a transmis un mesaj, după ce a fost suspendat șapte luni
Mijlocașul italian și-a cerut scuze atât față de fanii lui Juventus, cât și față de toți suporterii din lume pentru că a pariat ilegal pe meciuri de fotbal. Fagioli a mai adăugat că a făcut o ”greșeală naivă”, iar acum trebuie să trăiască cu consecințele faptelor sale.
”Nu îmi cer scuze doar față de toți suporterii lui Juventus, ci față de toți suporterii din lumea fotbalului și a sportului pentru greșeala naivă pe care am făcut-o.
În schimb, sunt nevoit să plec cu dezgustul că presa și oameni scriu despre mine doar pentru a mă pune într-o lumină proastă. O mie de minciuni! Fac asta doar pentru a obține vizualizări. Voi vorbi în curând.”, a scris Fagioli în secțiunea Insta Story de pe Instagram.
Numele lui Fagioli a fost primul care a apărut în scandalul pariurilor din Italia
Fagioli a primit doar șapte luni de suspendare pentru că a recunoscut în fața anchetatorilor fapta sa. Mijlocașul lui Juventus a fost primul fotbalist despre care s-a aflat că a pariat ilegal.
- 45 de meciuri a jucat Nicolo Fagioli pentru Juventus Torino, perioadă în care a marcat trei goluri, a pasat decisiv de șase ori și a câștigat trei trofee.
- 35 de milioane de euro este cota de piață a lui Nicolo Fagioli, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- Fagioli are contract cu Juventus până în vara anului 2026.
Etichete: juventus , pariuri ilegale , nicolo fagioli , suspendare fagioli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...