Popa, convocat în premieră la Inter într-un meci oficial. Partida de Cupă, cu Cagliari, e la Digi Sport 2
14.12.2015, 19:23Fundașul central Răzvan Popa a fost convocat de Roberto Mancini pentru prima dată într-un meci oficial la Inter, cu Cagliari, în optimile de finală ale Cupei Italiei, meci transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 2, marți, 15 decembrie, de la ora 22:00.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În vârstă de 18 ani, Răzvan Popa este din 2013 la Inter. Internaționalul român U19 a acordat, de curând, un interviu pentru site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, în care vorbea despre echipa sa de club și de începuturile sale ca fotbalist.
”Am început fotbalul ca mijlocaș ofensiv, acum pot juca atât în centrul apărării, cât și în centrul liniei de mijloc. De fapt, joc în funcție de adversarul întâlnit și de sistemul ales de antrenor”, declara Răzvan Popa.
După câștigarea titlului de campion de juniori în Italia, promovarea la tineretul lui Inter și convocarea la națională, Răzvan Popa a fost inclus în această vară în lotul primei echipe de către antrenorul Roberto Mancini. Acesta l-a folosit în șase meciuri amicale, inclusiv în partidele din turneul desfășurat în China.
”Am jucat acolo cu Bayern, Milan și Real. A fost greu în China, pentru că temperaturile erau de 34-35 de grade, iar umiditatea foarte ridicată. Dintre adversari, cel mai dificil oponent a fost Bayern Munchen”, a mai spus Popa, la începutul acestui sezon.
Acum, după aproape patru luni de la startul acestui sezon în Italia, Răzvan Popa primește prima convocare la echipa mare a lui Inter. În luna august, fundașul central își exprima speranța că va face pasul la echipa antrenată de Roberto Mancini.
”La echipa mare sunt chemat în permanență să fac antrenamente. Eu însă aștept, pentru că știu că tranziția de la tineret la seniorii lui Inter se face cu mare atenție”, a mai declarat cel care a debutat în Liga I la vârsta de 15 ani, la Sportul Studențesc, acolo unde antrena Daniel Isăilă, actualul secund de la echipa națională a României.
Vezi lotul convocat de Mancini pentru meciul cu Cagliari:
Etichete: roberto mancini , declaratii , razvan popa , fundas central , 18 ani , optimi cupa italiei , convocat in premiera
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...