Planul italienilor: când ar urma să se reia Serie A și cum se va da titlul în cazul în care sezonul nu se încheie
02.04.2020, 16:33UEFA a decis ca meciurile din cupele europene să aibă loc la vară în iulie și august în speranța că până atunci se pot încheia toate campionatele întrerupte de pandemia de coronavirus.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Președintele federației italiene de fotbal, Gabriele Gravina, a dezvăluit că toată lumea a insistat ca ligile interne să se poată disputa normal.
“Asta a fost prioritatea absolută. Acum am stabilit ca Serie A să se reia cel mai devreme pe 20 mai sau la începutul lunii iunie, pentru ca în iulie să avem ierarhia finală. Am putea începe celălalt sezon în septembrie. Nu aș vrea totuși să compromitem ediția viitoare pentru a o salva pe aceasta,” a explicat Gravina.
Serie A s-ar putea juca pe terenuri neutre
Dacă va fi totuși imposibil ca partidele să fie reluate, Gravina crede că trebuie găsită o soluție pentru a decide campioana.
“Știu că Juventus nu vrea ca titlul să-i fie atribuit din oficiu, dar e posibil acest lucru Ar fi complicat să anulăm totul, ar fi și nedrept. Studiem și ipoteza ca unele meciuri să se dispute pe teren neutru, dacă nu e posibil în orașul respectiv. Nu-mi place ideea, dar putem alege 4-5 locuri pentru a se juca acest campionat”, a precizat președintele federației italiene.
Etichete: juventus , program serie a , reluare serie a
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...