OFICIAL: Alexis Sanchez, împrumutat de Manchester United la Inter
30.08.2019, 11:30"Internaţionalul" chilian Alexis Sanchez a fost împrumutat de Manchester United, până la finalul acestui sezon, la Inter.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Alexis Sanchez este oficial noul jucător al lui Inter. Fotbalistul chilian vine de la Manchester United sub formă de împrumut până la 30 iunie 2020", a precizat gruparea "nerazzurra".
Sanchez (30 de ani) este al cincilea chilian din istoria clubului de pe Giuseppe Meazza, după Ivan Zamorano, David Pizarro, Luis Jimenez şi Gary Medel.
Sud-americanul va fi din nou coechipier cu Samir Handanovic şi Kwadwo Asamoah, foştii săi colegi de la Udinese, precum şi cu Romelu Lukaku, alături de care a jucat în ultimul sezon şi jumătate la Manchester United.
Alexis Sanchez revine după opt ani în Serie A
Potrivit informaţiilor din această săptămână, Inter Milano va plăti cinci milioane de euro celor de la Manchester United pentru împrumutul de un sezon al lui Sanchez.
United ar plăti în continuare mai mult de jumătate din salariul uriaş al jucătorului, în valoare de 28,6 milioane de euro.
Pentru "internaţionalul" chilian este o revenire în fotbalul italian, unde a mai evoluat pentru Udinese cinci ani, între 2006 şi 2011.
Alexis Sanchez, doar cinci goluri la Manchester United
Sanchez a înscris doar de cinci ori în 45 de partide pentru Manchester United, după ce marcase 80 de goluri în 168 de partide pentru Arsenal.
Fiecare gol înscris de chilian la United din iarna lui 2018 până acum i-a costat pe "diavolii roşii" nu mai puţin de 12 milioane de euro, iar fiecare minut petrecut de sud-american pe teren a costat-o pe United aproape 22.000 de euro.
Etichete: manchester united , alexis sanchez , inter milano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...