Ofertă din Premier League pentru Radu Drăgușin! De ce nu vrea fundașul să plece de la Juventus
articol scris de Digi Sport12.06.2021, 15:40
Radu Drăgușin și-a prelungit contractul cu Juventus, dar continua să fie un nume atractiv pentru alte cluburi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gazzetta dello Sport anunță că britanicii de la Crystal Palace, club care a vrut să-l aducă și în iarnă, când viitorul său era incert, a revenit cu o ofertă pentru Radu Drăgușin.
Crystal Palace, o nouă ofertă pentru Radu Drăgușin
Totuși, așa cum a fost cazul și până la prelungirea contractului cu Juventus, răspunsul lui Radu Drăgușin a fost negativ, fundașul central de 19 ani dorind să rămână la Torino.
Radu Drăgușin a luat această decizie pentru că este încrezător că poate primi șanse mai multe decât a fost cazul în precedenta stagiune la prima echipă a lui Juventus. Torinezii l-au scos la vânzare pe Merih Demiral, pentru care solicită 40.000.000 de euro, iar în cazul plecării turcului, Radu Drăgușin ar deveni a patra soluție pentru poziția de stoper.
Stoperul român s-ar lupta pentru un post de titular, dacă Merih Demiral va pleca, cu Georgio Chiellini, Leonardo Bonucci și Matthijs de Ligt. Este cert că Radu Drăgușin nu va avea asigurată poziția în primul ”11”, dar statutul de al patrulea fundaș central i-ar oferi șansa să joace în Cupa Italiei, în meciurile de campionat cu miză mai mică sau în cele în care antrenorul Massimiliano Allegri decide să apeleze la o rotație la nivelul centrului defensivei, necesară având în vedere că Georgio Chiellini a ajuns la 36 de ani, în timp ce Leonardo Bonucci a împlinit pe 1 mai 34 de ani.
Radu Drăgușin, contract cu Juventus până în 2025
Juventus a oficializat pe 9 aprilie prelungirea contractului cu Radu Drăgușin, care a semnat un angajament valabil până la 30 iunie 2025.
După semnarea contractului, fundașul central român a anunțat că prioritatea sa a fost mereu continuarea la Juventus, deși a existat interes și din partea altor cluburi, precum RB Leipzig, Wolfsburg, Newcastle sau Crystal Palace.
”Abia așteptam să semnez noul contract cu echipa care a încrezut întotdeauna în mine. În primul rând, vreau să mulțumesc familiei mele, care mi-a fost mereu aproape, și tuturor celor care m-au ajutat să cresc zilnic.
Acum este timpul să demonstrez și să materializez încrederea pe care clubul a avut-o în mine”, a scris Radu Drăgușin, pe Instagram.
Etichete: juventus , crystal palace , radu dragusin , oferta radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...