"Nu am vreo rivalitate cu Messi!". Ronaldo, declaraţie neaşteptată, combătută de specialişti şi cifre
16.07.2018, 23:36Cristiano Ronaldo a fost prezentat într-o conferinţă de presă la Juventus, dar nu a uitat de disputa cu Messi. Portughezul a lăsat senzaţia că duelul de la distanţă cu starul argentinian l-a motivat, însă a ţinut să puncteze că nu a văzut această concurenţă în termeni de rivalitate.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deşi mulţi specialişti sunt de părere că între cei doi mari titani ai fotbalului mondial s-a născut de aproape un deceniu o rivalitate care va rămâne în istoria fotbalului, CR7 are altă ipoteză. Cu siguranţă că existenţa unui rival atât de puternic l-a motivat pe lusitan, care a vrut să demonstreze că e mai bun, însă la nivel discursiv acesta susţine altceva.
”Toată lumea vorbește despre rivalitatea dintre mine și Lionel Messi. El se va bate pentru clubul lui și eu pentru al meu. Vedem la final cine va fi mai bun. Dar această rivalitate e artificial creată. Eu nu am rivalităţi cu jucătorii, nu face parte din etica mea. A fost o dispută foarte interesantă între noi, dar nu am văzut-o ca pe o rivalitate”, a spus Ronaldo, în conferința de presă de prezentare la Juventus.
Opinia lui CR7 e împărţită de puţini, însă. Mulţi văd în această dispută de la distanţă o sursă excelentă pentru ca amândoi jucătorii să rămână la un nivel excelent o perioadă atât de îndelungată. Mai mult, fost coechipier cu CR7 la United, Giggs, selecţionerul Ţării Galilor, a avut o opinie la 180 de grade faţă de ceea ce a susţinut azi noul star al "Bătrânei Doamne"
"Cristiano e obsedat să îl bată pe Messi. Acum, are acum argumentele să fi triumfat în Anglia, Spania, Portugalia şi Italia. Dacă va lua titlul în Serie A sau va realiza altceva foarte important cu Juventus va spune: "Am demonstrat şi în Italia de ce sunt în stare". Astfel, disputa care e mai bun, el sau Messi, s-ar înclina în favoarea lui", a explicat Giggs, conform Marca
Recorduri greu de egalat
Ambii au stabilit recorduri care cu greu vor mai putea fi vreodată egalate, însă statisticile cele mai dezbătute au fost cele care au început în 2009, odată cu sosirea lui Ronaldo la Real.
În cei 9 ani de rivalitate, Messi i-a luat fața lui Ronaldo. Conform publicației spaniole As, în toată această perioadă de 9 sezoane, Messi a marcat 471 de goluri în 476 de partide oficiale, în timp ce Ronaldo a marcat 450 de goluri în 438 de meciuri. Și la pasele de gol argentinianul îi ia fața portughezului, cu 177 de "assist-uri", față de 117.
Înainte de a ajunge la Real, Ronaldo câștigase deja un Balon de Aur când era la Manchester United, însă în perioada petrecută la Real a obținut alte 4 distincții, la fel ca și rivalul Messi. Un capitol la care Messi îl bate din nou pe Ronaldo este cel al golurilor din El Clasico. Mai exact, cei doi au jucat câte 30 de derby-uri, însă Messi a marcat de 30 de ori, în timp ce Cristiano a înscris "doar" 18 goluri. În cele 30 de derby-uri, argentinianul se laudă și cu 11 pase de gol, față de doar una reușită de Ronaldo.
Și la numărul total de trofee Messi stă mai bine, cu 24 față de 16 ale lui Cristiano. Micuțul atacant are 6 titluri în La Liga față de doar două ale lui "CR7", însă portughezul are mai multe trofee în Champions League, 4 față de două ale lui Messi.
Argentinianul de 31 de ani și-a trecut în palmares 5 Cupe ale Spaniei, în timp ce Ronaldo are doar două, în timp ce ambii se laudă cu câte trei Campionate Mondiale ale Cluburilor. Egalitate este și la numărul de Supercupe ale Europei, cu câte trei. La capitolul Spercupe ale Spaniei, Messi e din nou lider, cu trei astfel de distincții, față de doar două ale lui Ronaldo.*
*TOATE CIFRELE SUNT VALABILE DUPĂ 2009, ANUL ÎN CARE CR7 A SOSIT ÎN LA LIGA, LA REAL
După 9 ani la Real Madrid, Cristiano Ronaldo a părăsit La Liga pentru Serie A, Juventus urmând a plăti pentru el între 100 și 112 milioane de euro, iar atacantul de 33 de ani va avea un salariu de 30 de milioane de euro pe an.
Etichete: ronaldo , ronaldo messi , messi ronaldo , ronaldo prezentare juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...