”Nu îmi pare rău că am plecat de la Real! Sper să câștig Liga” Primele declarații ale lui CR7 după ce a semnat cu Juve
16.07.2018, 20:07UPDATE 19:55: Cristiano Ronaldo: ”Eu nu am rivalitate cu niciun jucător. Eu vreau să câștigăm toate meciurile din acest campionat. Câștigarea Balonului de Aur nu e ceva ce iau în calcul. Întotdeauna mi-am dorit să fiu cel mai bun”.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
UPDATE 19:53: Cristiano Ronaldo: ”Nu am vorbit cu Ancelotti. E o persoană care m-a ajutat mult. M-a ajutat din postura de antrenor și îl am în inima mea”.
UPDATE 19:52: Cristiano Ronaldo: ”Vreau să fiu un exemplu pentru tineri pe teren și în afara lui. Sper să ajut echipa”.
UPDATE 19:50: Cristiano Ronaldo: ”Momentul în care am avut parte de acel standing ovation a fost unul unic. Le mulțumesc fanilor și le mulțumesc și pentru primirea făcută”.
UPDATE 19:45: Cristiano Ronaldo: ”Sunt diferit de acei jucători care se gândesc că la 33-34 de ani cariera lor se apropie de sfârșit și aleg să joace în China sau Qatar. Eu mă simt foarte bine, fizic și psihic. Aceasta a fost singura ofertă pe care am avut-o în această vară. Am avut ocazia să îmi cunosc colegii și antrenorul”.
UPDATE 19:43: Cristiano Ronaldo: ”Îmi plac provocările. Știu că e dificil din punct de vedere tactic aici. Dar am avut de-a lungul carierei mereu provocări. Vreau să muncesc din greu pentru a câștiga lucruri importante. Cred în mine, cred în colegii mei și sunt sigur că vom reuși lucruri bune. Sunt foarte foarte calm și încrezător”.
UPDATE 19:40: Cristiano Ronaldo: ”Fotbalul italian e mai dificil pentru mine, dar sunt pregătit pentru această nouă provocare. Champions League e un trofeu pe care toate echipele vor să îl câștige. Vom lupta pentru toate trofeele, Serie A, Cupa Italiei și Champions League. E greu să câștigi Liga Campionilor, dar sper să ajut la acest lucru. Juventus a fost mereu aproape de Real Madrid în ultima perioadă. Vreau să îmi pun amprenta pe istoria lui Juventus”.
UPDATE 19:38: Cristiano Ronaldo e prezentat în aceste momente și a oferit primele declarații în postura de jucător al lui Juventus.
”Bună seară. A fost o decizie ușoară. Este una dintre cele mai bune echipe din lume. E un pas foarte important în cariera mea. Avem un mare antrenor și un președinte puternic. Nu îmi pare rău că am plecat de la Real Madrid.
Sunt o persoană care se gândește la prezent. Sunt încă tânăr și mai am mult de jucat. A fost o carieră de vis pentru mine. Vreau să câștig trofee la nivel de club și individual. Îi mulțumesc lui Juventus pentru această oportunitate. Real e un club care m-a ajutat enorm, dar acum începe o nouă etapă a vieții mele. Vreau să le demonstrez italienilor că sunt un jucător de top”, a spus Ronaldo, prezent în fața reporterilor.
UPDATE: 18:33: Cristiano Ronaldo a făcut cunoștință cu jucătorii lui Juventus. Imagini de la clubul torinez cu portughezul, alături de Allegri, Chiellini, Pjanic sau Alex Sandro.
UPDATE: Cristiano Ronaldo a efectuat vizita medicală și va fi prezentat în această după-amiază la Juventus Torino. Câteva mii de fani l-au așteptat lângă centrul medical pe starul portughez, care s-a oprit câteva secunde pentru a semna autografe.
Isterie la Torino! Prima zi a lui Cristiano Ronaldo ca jucător al campioanei Italiei a început! Lusitanul efectuează în aceste momente vizita medicală și va fi prezentat apoi la noua sa echipă.
Cristiano Ronaldo i-a luat pe toți prin surprindere și a aterizat la Torino duminică, cu o zi mai devreme decât anunțase Juventus. Atacantul de 33 de ani a ales un moment mai puțin obișnuit pentru a-și face apariția la noua sa echipă, exact în momentul când toată lumea era conectată la marea finală a Cupei Mondiale, Franța - Croația. Ronaldo a coborât, alături de iubita sa, din avionul particular.
LIVE VIDEO!
Etichete: serie a , cristiano ronaldo , juventus torino , ronaldo juventus , prezentare cristiano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...