"Noul Pirlo" le-a refuzat pe Barcelona și PSG! Catalanii au făcut o ofertă impresionantă, dar nu a fost suficient
01.06.2020, 12:25Sandro Tonali (20 de ani) este unul dintre cei mai urmăriți tineri jucători din Serie A, iar mijlocașul central de la Brescia nu duce deloc lipsă de oferte.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Considerat de Mircea Lucescu drept "un urmaș demn al lui Pirlo", Tonali a avut oferte de la doi dintre giganții Europei, Paris Saint-Germain și FC Barcelona, însă tânărul fotbalist preferă să rămână în Italia, spune chiar patronul celor de la Brescia.
Chiar dacă șansele cele mai mari pentru transferul lui Tonali le au Juventus și Inter, ultima obținând recent 60 de milioane de euro din transferul lui Mauro Icardi la PSG, Massimo Cellino spune că va aștepta ca actualul sezon din Serie A să se încheie, iar apoi va lua o decizie în cazul fotbalistului.
"Nasser Al-Khelaifi l-ar vrea la Paris, mi-a scris astăzi, dar Tonali nu vrea să meargă în Franța. Preferă Inter sau Juventus. De Laurentiis (n.r. - președintele lui Napoli) mi-a oferit 40 de milioane de euro, Fiorentina e dispusă să facă tot ce îi stă în putință, dar viitorul lui e aproape decis.
Înainte de pandemie, Barcelona a oferit 65 de milioane de euro și doi jucători interesați, cotați la 7,5 milioane de euro fiecare. Unul era fundaș. Liderii catalani au primit un răspuns care nu a fost pe placul lor, dar nu de la Tonali. Sandro e un copil care strălucește imediat ce are mingea. Face lucruri impresionante pe teren și poate juca oriunde la mijloc", a declarat Massimo Cellino, pentru Corriere dello Sport.
- 23 de meciuri a disputat Tonali în acest sezon din Serie A, el reușind un gol și cinci pase decisive.
- 31,5 milioane de euro este cota de piață a fotbalistului, potrivit transfermarkt.com.
Mircea Lucescu: "Tonali și Pirlo sunt foarte asemănători"
Mircea Lucescu (74 de ani) l-a urmărit pe puștiul de la Brescia pentru care se luptă marile cluburi din Europa. Mijlocașul italian este comparat de presa din ”Cizmă” cu Andrea Pirlo.
Marele antrenor român spunea, la începutul lunii trecute, că Tonali are calități asemănătoare cu cele ale lui Pirlo, un jucător care s-a format la Brescia și a impresionat la AC Milan și Juventus.
”Tonali e foarte bun și are un viitor excepțional. Cred că va fi ultimul său sezon la Brescia, având în vedere că toate echipele mari sunt pe urmele lui. E un urmaș demn al lui Pirlo. Sunt foarte asemănători, chiar dacă Tonali este mai dinamic”, spunea Lucescu, la Radio Musica Television.
Etichete: barcelona , psg , brescia , andrea pirlo , sandro tonali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...