Noul administrator al Milanului vrea transferuri de marcă până în iulie! Morata e ținta principală a chinezilor
19.04.2017, 10:54La mai puțin de o săptămână după ce Silvio Berlusconi a cedat oficial clubul chinezilor, noii oficiali ai lui AC Milan au început să se miște pentru a rezolva deja primele transferuri pentru următorul sezon.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Potrivit Sky Sport Italia, primul pe lista lui Marco Fassone (administrtorul delegat) și a lui Massimiliano Mirabelli (directorul sportiv) este fostul atacant al lui Juventus, Alvaro Morata, care, în ciuda golurilor marcate, nu a reușit încă să se impună ca titular la Real Madrid, după ce a revenit pe Santiago Bernabeu, în vară.
În cazul în care atacantul spaniol îi va refuza, întrucât Milan nu va evolua probabil în Liga Campionilor, în sezonul următor, cei doi conducători ai rossonerilor au pregătite și variante de rezervă: repatrierea lui Pierre Emerick Aubameyang de la Borussia Dortmund, jucător cedat în 2012 pentru doar 1,8 milioane de euro la St-Etienne și care acum a ajuns să fie cotat la 65 de milioane de euro, sau aducerea lui Alexandre Lacazette, golgheterul lui Olympique Lyon.
Fassone chiar se declara încrezător, săptămâna trecută, că Vincenzo Montella, antrenor care cel mai probabil va rămâne pe San Siro și din vară, va avea la dispoziție o echipă puternică în momentul începerii pregătirilor pentru sezonul următor:
”Trebuie să construim o echipă pentru sezonul următor cât mai repede posibil. Următoarele luni vor fi fierbinți... Vreau ca echipa să fie construită cam 60-70% până la începutul lui iulie. Vrem o echipă puternică. Există deja o bază solită, iar eu sunt încrezător că, în iulie, antrenorul va avea o echipă puternică la dispoziție”, a declarat noul administrator delegat al Milanului, Marco Fassone, vinerea trecută, atunci când chinezii au preluat oficial clubul de la Silvio Berlusconi.
Pe lângă Milan, Morata mai este dorit și de Inter, dar și de către Chelsea.
În privința rossonerilor, pe lângă aducerea unui atacant de marcă, aceștia urmăresc și prelungirea contractelor lui Gianluigi Donnarumma și Suso. Înțelegerile celor doi vor expira în 2018, respectiv în 2019.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: ac milan , alvaro morata , pierre-emerick aubameyang , alexandre lacazette , marco fassone , massimiliano mirabelli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...