În ziua meciului Realului, Morata a vorbit de transferul de milioane în Anglia: "Îi sunt dator lui Conte"
12.04.2017, 19:48La o săptămână după ce a avut o reacție ironică la adresa lui Antonio Conte, Alvaro Morata și-a schimbat discursul și a zis că se simte dator față de actualul manager al lui Chelsea.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Atacantul lui Real Madrid susține că Antonio Conte a fost omul care a avut cea mai mare încredere în el și regretă faptul că a ajuns la Juventus chiar în momentul în care antrenorul a plecat de la Torino pentru a prelua echipa națională a Italiei.
”Conte este managerul care a pariat pe bine, chiar și fără să mă aibă în echipă. Sunt conștient de asta, dar a plecat chiar înainte să ajung. Apoi, m-a vrut la Chelsea. Mă cunoaște mai bine decât aș crede eu. Sunt sigur de asta și este foarte important. Te motivează să muncești, să te antrenezi bine.
Mă simt dator față de el, pentru că el este antrenorul care a avut cea mai mare încredere în mine, care m-a făcut să simt că pot performa la cel mai înalt nivel. Și, cu toate acestea, nu am avut șansa de a lucra cu el. Mai devreme sau mai târziu se va întâmpla și asta”, a declarat Alvaro Morata pentru The Guardian.
Atacantul spaniol l-a înțepat discret chiar și pe Zinedine Zidane, spunând că își dorește să joace pentru un om care se află mereu în spatele său:
”Viitorul arată bine, indiferent că voi fi la Madrid sau în altă parte. Încă mai am de învățat, mai pot face progrese, dar am nevoie să joc mai mult și să o fac pentru cineva care chiar mă susține. Nu mai sunt doar un tânăr, am 24 și e un moment important”, a mai spus Alvaro Morata.
Actualul jucător al lui Real Madrid a fost convins de Antonio Conte să vină la Juventus, în 2014, dar, la scurt timp după sosirea sa la Torino, antrenorul italian și-a dat demisia pentru a deveni selecționer al Squadrei Azzurra.
Vara trecută, Morata a fost răscumpărat de către Real Madrid, pentru 30 de milioane de euro, însă, în actualul sezon, nu a reușit încă să-l convingă pe Zinedine Zidane că merită să joace titular meci de meci.
Morata (24 de ani) mai are contract până în 2022 cu Real Madrid, însă e tentat să plece din cauza statutului de rezervă din acest sezon, în care a jucat numai 35% din minutele lui Real Madrid. Nici preşedintele Florentino Perez nu îl vede pe Morata printre titulari.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: chelsea , real madrid , juventus , antonio conte , alvaro morata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...