Napoli a renunțat la Denis Suarez. Salariu uriaș cerut de fotbalist
31.08.2017, 16:16Napoli a renunțat să-l mai urmărească pe mijlocașul Denis Suarez (23 de ani), fotbalistul de la FC Barcelona, după pretențiile salariale prea ridicate ale acestuia.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Echipa de pe locul trei din Serie A Tim a făcut o ofertă pentru fotbalistul Barcelonei în cursul săptămânii trecute. Catalanii au cerut 30 de milioane de euro în schimbul lui Denis Suarez, sumă pe care Napoli era pregătită să o achite. Clubul italian a început apoi să discute cu fotbalistul și cu agentul lui, doar că pretențiile salariale prea mari au dus la încetarea negocierilor. Presa din Italia scrie că discuțiile au fost abandonate în momentul în care fotbalistul nu a vrut să coboare doleanțele financiare sub 4,5 milioane de euro pe sezon, sumă considerată mult prea mare de Napoli și pe care nu era pregătită să o plătească. În cazul în care italienii i-ar fi satisfăcut pretențiile financiare, Denis Suarez ar fi ajuns unul dintre cei mai bine plătiți jucători de la club, chiar în urma lui Lorenzo Insigne, care câștigă câte cinci milioane de euro pe sezon.
Denis Suarez a mai jucat în Anglia, la Academia lui Manchester City, însă nu a apucat să debuteze pentru prima echipă a "cetăţenilor".
A fost transferat de Barcelona pentru echipa secundă, în 2013, în schimbul a 1,5 milioane de euro, împrumutat la Sevilla şi vândut la Villarreal pentru patru milioane de euro, în 2015.
Anul trecut a fost răscumpărat de catalani pentru 3,3 milioane de euro. A jucat 36 de meciuri şi a marcat trei goluri pentru Barca sezonul trecut, în toate competiţiile. Actuala înțelegere cu Barcelona este valabilă până în 2020.
Etichete: denis suarez transfer , denis suarez transfer serie a , denis suarez transfer tottenham , denis suarez transfer barcelona , denis suarez transfer 2017 , denis suarez transfer mercato
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...