Mutu luptă cu doi atacanți pentru transfer, dar ambii sunt considerați scumpi
28.12.2014, 10:31Noi informații apar din Italia cu privire la posibilul transfer al lui Adrian Mutu (35 de ani) la Fiorentina.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ceea ce inițial părea doar un zvon de presă prinde din ce în ce mai mult contur, pentru că "Briliantul" este îmbinarea perfectă de experiență, talent și pachet salarial accesibil pentru conducerea viola. În acest moment, Vincenzo Montella are doar trei atacanți la dispoziție în lot!
Problemele de lot ale Fiorentinei nu pot fi negate de staff-ul toscan, în condițiile în care singurii atacanți disponibili ai echipei sunt Khouma Babacar, Mounir El Hamdaoui și veteranul Mario Gomez. Mai poate fi folosit și Josip Ilicic în avanposturi, dar fără ca jucătorul sloven să fie un atacant de rasă.
Antrenorul Montella ar dori cel puțin încă un vârf, dar conducerea i-a transmis că bugetul nu este deloc unul îndestulător, astfel că variantele clubului sunt destul de restrânse.
Fiorentina l-a vrut pe Muriel, de la Udinese
Inițial a fost tatonată pista "Luis Muriel", dar Udinese cere cel puțin 12 milioane de euro în schimbul columbianului, astfel că varianta a picat rapid. S-a mișcat bine Sampdoria, care aproape a obținut semnătura fotbalistului sud-american. Astfel, Fiorentina a rămas cu doar trei variante, anunță site-ul fiorentina.it, iar dintre acestea tot Mutu pare cel mai avantajat. Fiorentina ar mai negocia pentru Alexandre Pato (Corinthians) și Sebastian Giovinco (Juventus), dar oricare dintre ei ar necesita o sumă de transfer, spre deosebire de Mutu. Primele semnale indică faptul că cei doi sunt cam scumpi pentru Fiornetina.
Pato ar putea reveni după doi ani în Serie A
Alexandre Pato este gata să revină în fotbalul italian, după ce a mai jucat peste 100 de partide și a marcat 52 de goluri în toate competițiile pentru AC Milan (2007-2013), în vreme ce micuțul Giovinco nu are loc la Juventus, care a dispusă să-l vândă pentru suma potrivită.
Așa cum se știa deja, șefii i-au transmis clar antrenorului Montella: ar fi ideal ca viitorul atacant al echipei să vină liber de contract, semn că Adrian Mutu rămâne cea mai probabilă variantă.
Etichete: adrian mutu , mutu , mutu transfer , mutu fiorentina , giovinco , fiorentina mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...