"Mult succes, La Joya!". Juventus și-a luat "adio" de la Paulo Dybala. Mesajul oficial de despărțire al torinezilor
articol scris de Digi Sport30.06.2022, 13:26
Începând de joi, Paulo Dybala (28 de ani) nu mai este jucătorul lui Juventus. Argentinianului i-a expirat astăzi contractul, iar cele două părți nu au reușit să ajungă la un acord pentru prelungirea lui.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul decar al "Bătrânei Doamne" și-a luat deja "adio" de la fanii torinezilor și se află acum în tratative cu Inter, în vederea unui transfer considerat o mare trădare în Italia.
Mesajul de despărțire al lui Juventus pentru Paulo Dybala
Pe site-ul oficial al lui Juventus, clubul italian a publicat un articol intitulat "Succes, Paulo!", pentru a marca despărțirea de sud-american.
"A ajuns când era o promisiune tânără și talentată, iar acum pleacă de la Juventus cu un bagaj de experiență care l-a făcut campionul de astăzi. Într-adevăr, cariera lui Paulo Dybala va continua în altă parte.
Un bagaj construit împreună în 7 ani. Un bagaj care, pentru Paulo, însumează 293 de meciuri, 115 goluri, 45 de assisturi și 12 trofee câștigate.
Numere care, analizate cu atenție, spun multe lucruri. De exemplu, Paulo este al nouălea cel mai bun marcator din istoria lui Juventus.
Este al zecelea cel mai bun marcator din Serie A (n.r. luând în considerare doar fotbaliști de la Juventus) și al treilea cel mai bun marcator din istoria lui Juventus în competițiile europene, cu 18 goluri marcate în Champions League.
Și dacă tot vorbim de goluri, două performanțe absolute: Dybala este fotbalistul care a marcat cele mai multe goluri pe Allianz Stadium și cel care a marcat cele mai multe goluri din afara careului în Serie A (n.r. 25 de goluri).
Parcursul urmat împreună a fost unul grozav, făcut nu doar din goluri și victorii, dar și din faze minunate, nopți de neuitat, evoluții de cea mai bună calitate.
Iar pentru toate astea îi vom fi mereu recunoscători.
Mult succes, La Joya!", este mesajul transmis de Juventus.
Paulo Dybala regretă plecarea de la Juventus și vrea să-și prelungească contractul
Mundo Deportivo a anunțat luni o adevărată răstunare de situație. Concret, Dybala regretă deja plecarea de la Juventus și le-ar fi transmis apropiaților săi că ia în calcul o nouă rundă de discuții cu "Bătrâna Doamnă".
Rămâne de văzut dacă aceste tratative vor avea loc din nou, ținând cont că precedentele au eșuat din cauza pretențiilor financiare ale fotbalistului.
În plus, torinezii au confirmat deja în mesajul de mai sus că Dybala își va continua cariera departe de Juventus.
Etichete: juventus , paulo dybala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...