Mourinho și Guardiola l-au dorit pe Bonucci! Fundașul lui Juventus a spus tot
23.10.2018, 11:05Fundașul lui Juventus, Leonardo Bonucci, a confirmat faptul că, în vară, a refuzat șansa de a se alătura echipei pregătite de Jose Mourinho, Manchester United. Bonucci, 31 de ani, s-a întors la Juventus după un sezon petrecut la AC Milan.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Întrebat dacă a existat o ofertă de la Manchester United, Bonucci a declarat pentru The Telegraph: "Da". Însă când a fost întrebat dacă a existat vreo șansă să accepte oferta, el a răspuns la fel de sec: "Nu".
De asemenea, Bonucci a mai dezvăluit că nu s-a aflat la prima ofertă din partea unei echipe din Premier League. El a fost dorit și în 2016 de Manchester City.
"Practic, au existat câteva posibilități de a juca în Anglia. Ambele echipe din Manchester m-au dorit. Când am primit oferta de la City, am luat legătura cu conducerea lui Juventus și am decis împreuna că este mai bine să rămân", a spus Bonucci.
"În aceste condiții, când mi s-a propus să revin la Juventus, în această vară, nu am mai fost interesat de nicio altă oferta", a mai spus fundașul italian. 32 de milioane de euro au fost dispuși englezii de la United să plătească pentru Bonucci.
Bonucci a fost iertat de fanii lui Juventus
Leonardo Bonucci a revenit la Juventus după aventura de un sezon la rivala AC Milan, însă întoarcerea sa nu a fost privită cu ochi buni de suporteri. Golul marcat în meciul cu Napoli a pus capăt războiului cu fanii.
În minutul 76, după un corner bătut de Pjanic, Ronaldo a deviat cu capul, iar Bonucci a împins mingea în poartă. După gol, fundașul de 31 de ani s-a dus direct către suporteri. Crainicul a anunțat reușita, strigându-i prenumele, iar fanii au răspuns strigându-i numele și aplaudându-l. A fost momentul care a îngropat securea războiului.
În sezonul trecut, pe lângă faptul că a trădat Juve și a semnat cu rivala Milan, Bonucci a și marcat un gol în poarta bianconerrilor, chiar în meciul de la Torino, ceea ce i-a scos din sărite pe fani, care nu au uitat și l-au huiduit la meciul cu Chievo, din prima etapă a acestui sezon, însă semnele împăcării au fost la jocul cu Lazio, când fundașul a mai stat câteva momente după fluierul final și a discutat cu fanii. Acum se pare însă că războiul s-a încheiat definitiv.
Leonardo Bonucci a ajuns la Juventus în 2010, iar după 7 ani a semnat cu Milan, pentru ca în această vară să revină la "prima dragoste".
VIDEO CU GOLUL MARCAT DE BONUCCI ÎN MECIUL CU NAPOLI
Etichete: leonardo bonucci , bonucci juventus , bonucci oferta united , bonucci oferta city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...