Video Moment emoționant la meciul Juventus - Udinese. Omagiu adus lui Gianluca Vialli
articol scris de Digi Sport07.01.2023, 19:29
Meciul dintre Juventus și Udinese, din etapa a 17-a din Serie A, a început cu un moment emoționant în memoria lui Gianluca Vialli.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jocul dintre Juventus și Udinese poate fi urmărit pe Digi Sport 1, pe siteul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Omagiu adus lui Gianluca Vialli la meciul Juventus - Udinese
Gianluca Vialli, fostul jucător de la Juventus, a murit, vineri dimineață, într-un spital din Londra, după o luptă grea împotriva cancerului la pancreas. Fostul atacant nu a fost uitat de fosta sa formație.
La meciul dintre Juventus și Udinese a avut loc un moment de reculegere în memoria fostului atacant al grupării torineze. De asemenea, la meciul cu Udinese a fost omagiat și Ernesto Castano, fost fundaș la Juventus în perioada 1958 - 1970.
Tot stadionul i-a aplaudat pe cei doi foști jucători ai lui Juventus, înainte ca meciul cu Udinese să înceapă.
Gianluca Vialli a fost diagnosticat cu cancer pancreatic în 2017. Cu toate acestea, în anul 2020, anunța plin de speranțe că se simte foarte bine și că a câștigat lupta cu teribila boală. În decembrie 2021, Vialli a transmis că înfruntă cancerul pentru a doua oară.
Gianluca Vialli era căsătorit cu Catheryn, o englezoaică alături de care are două fiice, Olivia și Sofia, care i-au fost alături în acești ani grei. Italianul a fost obligat să apeleze la chimioterapie și radioterapie pentru a-și tempera boala.
Etichete: juventus , moment de reculegere , gianluca vialli , ernesto castano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...