Milan s-a înscris în cursa pentru Lukaku. Concurenţă aprigă pentru italieni
15.03.2017, 18:46Romelu Lukaku a refuzat propunerea lui Everton de a-şi prelungi contractul, iar Milan e gata să profite de acest lucru.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Presa italiană susţine că "rossonerii" sunt pregătiţi să-l oferteze în vară pe atacantul belgian, pentru care au însă o concurenţă extrem de puternică.
Chelsea, Manchester United, Arsenal, Atletico Madrid şi PSG sunt şi ele interesate de "vârful" în vârstă de 23 de ani, care traversează un sezon excelent pe Goodison Park: are 19 goluri în campionat şi e liderul marcatorilor din Premier League, la egalitate cu atacantul lui Tottenham, Harry Kane.
Transferat pentru 35 de milioane de euro de Everton de la Chelsea, în 2014, Lukaku este evaluat în acest moment la 50 de milioane de euro de site-ul transfermarkt.de.
Presa engleză se aşteaptă ca Everton să nu-l vândă în vară pe Lukaku pentru mai puţin de 80 de milioane de euro.
Lukaku mai are contract cu echipa din Liverpool până în 2019, iar Everton i-a oferit o nouă înţelegere, pe cinci ani, cu un salariu anual de 6,2 milioane de euro, cu 1,5 milioane mai mult decât primeşte în prezent.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: lukaku milan , lukaku dorit de milan , lukaku contract everton
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...