Mihăilă înscrisese în ultimele două meciuri, D'Aversa l-a ţinut rezervă şi a pierdut. Ce a spus antrenorul Parmei după meci
articol scris de Digi Sport20.03.2021, 08:29
Parma a suferit o nouă înfrângere în Serie A, 1-2 pe teren propriu, cu Genoa, meci în care Dennis Man a ratat două ocazii mari.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Parma - Genoa 1-2 | Ce spune Roberto D'Aversa
Fostul jucător de la FCSB a fost integralist, în timp ce Valentin Mihăilă a fost rezervă şi a fost introdus pe teren abia în minutul 64. Asta în ciuda faptului că reuşise să înscrie în ultimele două partide.
Antrenorul Roberto D'Aversa a vorbit, imediat după meci, la microfonul Sky Sport, despre eşecul cu Genoa, după ce echipa sa a condus cu 1-0 la pauză.
"Cred că ne-am descurcat bine şi în partea secundă, nu numai în prima. Genoa a înscris două goluri din 3 şuturi, noi am înscris o dată din 9 ocazii senzaţionale. Genoa a luat cele 3 puncte cu două şuturi pe poartă.", a afirmat Roberto D'Aversa, conform tuttomercatoweb.com.
"Degeaba analizăm meciul după cifre, rezultatul final contează. Am avut multe ocazii din careu, Perin a fost cel mai bun om de pe teren. Nu am nicio satisfacţie că am jucat aşa de bine, dar am pierdut. Am primit goluri prea uşor, puteam să ne descurcăm mai bine în apărare. Genoa ne-a fost superioară din punctul ăsta de vedere: noi am avut ocazii, dar nu le-am materializat.", a mai afirmat antrenorul Parmei.
"Regretul e că ne-am creat 9 ocazii mari, dar nu am reuşit să câştigăm. Trebuie să luăm meciurile pe rând, acum urmează o partidă importantă, cu Benevento, dar, aşa cum am mai spus-o, nu e o finală. Mai sunt multe meciuri de jucate, lucrurile se pot schimba la retrogradare în următoarele săptămâni. Trebuie să înţelegem că atunci când jucăm bine şi merităm victoria, trebuie să o şi obţinem, să nu mai facem greşeli. În fotbal nu există ghinion. Dacă tu ai 9 ocazii şi dai un gol, iar adversarii dau două goluri din 3 ocazii, există o explicaţie.", a încheiat D'Aversa.
Parma e pe locul 19 din 20 în Serie A, cu 19 puncte obţinute în 28 de etape.
VIDEO Parma - Genoa 1-2
Etichete: parma , genoa , dennis man , valentin mihaila , roberto d aversa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...