Video Parma - Bologna 0-3. Dennis Man, fără realizări. Vali Mihăilă a ratat o șansă mare
articol scris de Digi Sport07.02.2021, 20:56
Parma a fost învinsă, scor 0-3, de Bologna, în runda a 21-a din Serie A.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În prima parte, fără românii Dennis Man și Valentin Mihăilă pe teren, Bologna a dominat jocul și a reușit să puncteze de două ori, prin același Musa Barrow, care a reușit ”dubla” în minutele 15 și 33.
La pauză, Dennis Man a intrat pe teren, însă nu a reușit să aducă niciun plus ofensiv pentru Parma. Celălalt român din lot, Valentin Mihăilă, a fost trimis pe gazon de Roberto D'Aversa în minutul 70, și a avut una dintre cele mai mari ocazii ale Parmei, în minutul 87, când a trimis, însă, peste poartă dintr-o poziție excelentă, singur cu portarul Skorupski.
La scurt timp de la șansa irosită de Mihăilă, Orsolini a făcut 3-0 pentru Bologna, stabilind scorul final al jocului.
După rezultatul de duminică, Parma a rămas penultima în Serie A, cu doar 13 puncte acumulate în 21 de etape, în timp ce Bologna se află pe a 13-a poziție, cu 23 de puncte.
Parma - Bologna 0-3
Min. 90+3: Fluier final la Parma. Bologna se impune cu 3-0.
Min. 90+2: Gol Bologna! Orsolini închide tabela, cu un șut din unghi.
Min. 87: Șansă mare pentru Parma. Vali Mihăilă primește o pasă excelentă de la Zirkzee, scapă singur cu portarul, însă șutează peste poartă.
Min. 70: Valentin Mihăilă intră pe teren, în locul lui Jasmin Kurtic.
Min. 46: Dennis Man intră pe teren, în locul lui Mattia Bani.
Min. 46: Începe repriza secundă.
Min. 45+1: Fluier final în prima repriză.
Min. 33: Gol Bologna! Musa Barrow îl învinge pe Sepe cu un șut din unghi, din nou cu largul curs al defensivei Parmei.
Min. 15: Gol Bologna! Musa Barrow marchează cu o lovitură de cap, profitând de un marcaj larg al apărării gazdelor.
Min. 1: Fluier de start la Parma!
UPDATE, ora 18:20: Echipele de start:
- Parma: Sepe - Bani, Alves, Osorio - Conti, Kucka, Brugman, Kurtic, Gagliolo - Cornelius, Gervinho
Rezerve: Colombi, Brassi, Karmoh, Kirkzee, Cyprien, Sohm, Zagaritis, Hernani, Mihăilă, Dierckx, Brunetta, Man
- Bologna: Skorupski - Tomiyasu, Danilo, Soumaoro, Dijks - Schouten, Svanberg - Skov Olsen, Soriano, Sansone - Barrow
Rezerve: da Costa, Antov, Baldursson, De Silvestri, Dominguez, Hickey, Mbaye, Orsolini, Palacio, Poli, Vignato
După ce a debutat pentru Parma în meciul cu Napoli, Dennis Man poate evolua din nou pentru formația gialloblu în campionat. Fosta câștigătoare a Cupei UEFA o întâlnește pe Bologna pe Stadio Ennio Tardini, și are nevoie de victorie pentru a spera la salvarea de la retrogradare.
LIVE VIDEO Parma - Bologna, ora 19:00, pe Digi Sport 2. Man și Mihăilă continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare
Parma este pe locul 19, cu 13 puncte, la doar trei puncte de salvarea de la retrogradare. Cu o victorie, echipa lui Roberto D'Aversa ar egala Torino, echipa de pe locul 17. Bologna ”tremură” și ea deasupra liniei retrogradabile, cu 20 de puncte.
Man a început meciul cu Napoli din postura de rezervă și a intrat în minutul 79 al partidei. Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport se așteapta ca românul să fie titular împotriva Bolognei. Cât despre Valentin Mihăilă, sunt șanse mari ca acesta să înceapă meciul din postura de rezervă.
Parma - Bologna, duminică, 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2. Echipele probabile
- Parma: Sepe - Conti, Bani, Osorio, Gagliolo - Kucka, Hernani, Kurtic - Man, Cornelius, Gervinho
Rezerve: Colombi, Dierckx, Zagaritis, Bruno Alves, Mihăilă, Busi, Sohm, Brugman, Brunetta, Cyprien, Grassi, Karamoh
Antrenor: Roberto D'Aversa - Bologna: Skorupski - Tomiyasu, Danilo, Soumaoro, Dijks - Schouten, Svanberg - Olsen, Soriano, Sansone - Barrow
Rezerve: Da Costa, Antov, De Silvestri, Hickey, Mbaye, Baldursson, Poli, Dominguez, Vignato, Orsolini, Palacio
Antrenor: Sinisa Mihajlovic
Dennis Man, în ședință cu antrenorul Parmei înaintea jocului cu Bologna
”Am cerut acest cantonament pentru a integra jucătorii nou veniți cât mai rapid. E normal că, odată închisă perioada de mercato, aveam nevoie să ne cunoaștem mai bine, să ne privim ochi în ochi și să înțelegem drumul pe care trebuie să-l urmăm până la finalul sezonului.
Meciul cu Bologna e foarte important, e un derby și avem mare nevoie de punct. Nu suntem într-o situație grozavă în clasament”, a declarat Roberto D'Aversa.
Etichete: bologna , parma , dennis man , valentin mihaila , parma - bologna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...