Limbaj suburban al patronului lui Napoli la adresa a două vedete: "Dacă vor să se vândă..."
17.10.2019, 17:40Jose Callejon și Dries Mertens s-ar putea transfera de la Napoli tocmai în China, însă patronul Aurelio De Laurentiis (70 de ani) a luat foc când a auzit de o asemenea veste. Asiaticii au devenit un adevărat "El Dorado" al fotbalului în urmă cu câțiva ani, fiind de notorietate sumele uriașe care se oferă, precum și salariile "de pe altă planetă".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"E clar că nu sunt pregătit să fac un efort major pentru ei. Fiecare jucător are o valoare, depinzând unde joacă, ce vârstă are și ce face. Dacă vor să se vândă în China, supraplătiți pentru a trăi o viață de rahat pentru doi sau trei ani, e problema lor.
Nu pot considera China competitivă. China este departe. Dacă ei consideră că e aproape, e problema lor. În viață, trebuie să alegi dacă vrei să fii fericit și să găsești o slujbă pe care îți place să o faci sau să muncești doar pentru bani. Pentru mine, banii reprezintă o modalitate și nu un scop. Dacă e un scop pentru ei, atunci ar trebui să se ducă în China", a spus patronul celor de la Napoli.
- 20 de milioane de euro este valoarea de piață a mijlocașului Jose Callejon (32 de ani), potrivit Transfermarkt.
- 25 de milioane de euro este valoarea de piață a atacantului Dries Mertens (32 de ani), potrivit Transfermarkt.
Callejon și Mertens pot pleca gratis de la Napoli. Fabian Ruiz și Kalidou Koulibaly, gata și ei de transfer
Contractele lui Jose Callejon și Dries Mertens expiră la finalul acestui sezon. Astfel, patronul De Laurentiis le-a propus contracte noi, dar aceștia nu au dat încă un răspuns.
Nu este prima dată când cei doi sunt la un pas să plece, însă de fiecare dată ofertele care au venit nu l-au convins pe patron. Acum, el riscă să-i piardă gratis la finalul acestui sezon, atunci când le expiră contractele. Așadar, ei vor putea cere un salariu uriaș, având în vedere că viitoarea echipă nu va trebui să plătească nimic pentru ei.
Alt star de la Napoli care e "gata de export" e Kalidou Koulibaly. Fundașul central a mai fost aproape de transfer în ultimele perioade de mercato, dar mutarea nu s-a mai realizat.
"L-am iubit pe omul Koulibaly, așa că am refuzat 105 milioane de euro, dar va veni o vreme când va trebui să-l vând. Cine spune că nu ne-am îmbunătățit defensiva, se înșeală", a precizat De Laurentiis.
Și Fabian Ruiz este aproape de un transfer la Real Madrid, iar mutarea se poate realiza chiar în iarnă.
"Fabian a fost mereu un jucător de top. Dacă mă conving pe mine însumi să plătesc unui străin 30 de milioane, o fac cu un motiv și acum știu de ce. Una e să joci pentru țara ta și alta să o faci pentru o echipă care joacă o dată la 3 zile. L-am găsit pe Fabian, dar vom găsi mai mulți ca el. Ușa e mereu deschisă. Eu nu mă atașez de jucători", a spus De Laurentiis, care s-a contrazis singur.
Etichete: aurelio de laurentiis , jose callejon , transferuri napoli , dries mertens
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...