Exclusiv Lecţii de la cei mai buni. Lobonţ i-a pus o pilă şi Iordănescu jr a urmărit un ciclu de pregătire la Roma
07.02.2017, 11:03Edi Iordănescu are o imagine excelentă datorită lucrurilor realizate la Pandurii Tg. Jiu. Mai ales că pe lângă rezultatele bune obţinute cu echipa, a impresionat şi modul în care a procedat atunci când a simţit că gorjenii nu merg pe drumul cel bun. Decât să renunţe la principii, a preferat să plece, fără să se bucure de meciurile din cupele europene. A ajuns în Bulgaria, la ŢSKA Sofia, însă acolo a stat câteva luni. A simţit că susţinerea patronului şi cea a marelui Stoicikov nu sunt suficiente în faţa numeroşilor foşti jucători ai clubului care se simţeau jigniţi că echipa este condusă de un român. Care mai era şi cel mai tânăr antrenor din campionat! Liber, Iordănescu jr. a decis că acum are timp pentru a mai învăţa, aşa că a ajuns la AS Roma, cu ajutorul lui Bogdan Lobonţ (39 de ani), pentru a-l urmări la lucru pe Luciano Spalletti.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Am ajuns miercurea trecută şi am participat la meciul de Cupă Roma-Cesena (scor 2-1). Am prins un ciclu săptămânal, iar perioada se va închide cu jocul contra Fiorentinei. Deşi ştiam că voi veni la unul dintre cele mai importante cluburi din Italia, iar Italia fotbalistică înseamnă enorm!, tot am rămas impresionat", a povestit Iodănescu.
"Organizarea se apropie de perfecţiune. E adevărat că am şi termen de comparaţie, cu ceea ce se întâmplă la noi, dar chiar e special. Totul controlat, pază, nu intră nimeni care nu are ce să caute acolo, ordine, disciplină. Şi, da, curăţenie de zici că eşti într-o fabrică de medicamente", a continuat tehnicianul.
Spalletti şi-a făcut timp pentru două discuţii rapide
În ciuda faptului că este unul dintre cei mai importanţi antrenori italieni ai momentului, Spalletti (57 de ani) şi-a făcut timp să discute şi cu tânărul tehnician român, ajuns la 38 de ani.
"Am discutat puţin pentru că, normal, se afla în program, dar am dezvoltat cu Lobby, un fotbalist care are o imagine de-a dreptul extraordinară la Roma. Lumea se poartă cu el cu mult respect şi admiraţie. Realmente am fost impresionat de aceste lucruri. Bogdan mi-a explicat pe larg organizarea, metodologia de lucru, cum construieşte un ciclu săptămânal, cum pregăteşte un meci şi, foarte important, cum îl analizează apoi", a mai spus Iordănescu jr, care se însufleţea pe măsură ce povestea. Este cât se poate de evident că trăieşte ceea ce spune.
Edi a fost marcat şi de mentalitatea jucătorilor, de modul de implicare şi de gradul de concentrare de la antrenamente. A fost curios să vadă nivelul de receptare la sfaturile şi corecţiile lui Spalletti şi chiar a avut ce să scrie în agendă.
Diferenţe enorme între staff-ul unui român şi cel al unui italian
"Mister Spalletti se implică în tot antrenamentul. Desigur că deleagă din sarcini, dar încearcă să controleze absolut tot. Are 9 sau 10 asistenţi, de la secunzi până la preparatori, analişti, antrenor care se ocupă de fazele fixe... Din păcate, la noi nu se poate aşa ceva, deşi este un lux necesar", explică Iordănescu.
Dacă te duci la antrenamentele Romei, nu ai cum să nu îi acorzi atenţie specială lui Totti. "La 40 de ani, Totti este privit cu respect maxim. Se implică în antrenament şi este foarte serios. E adevărat însă că se vede că nu mai e la prima tinereţe şi în anumite momente nu bagă piciorul la clinciuri aşa cum o făcea la 20 de ani. Dar să te antrenezi alături de un astfel de fotbalist este ceva cu totul şi cu totul special şi sunt sigur că Nainggolan şi Salah încă au ce învăţa de la el", a remarcat Edi.
Galerie Foto
Foto: Facebook/Edi.Iordanescu
După meciul cu Fiorentina, de diseară, 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, Edward Iordănescu va reveni acasă. Rămâne de văzut dacă după ce mergi să vezi ce se întâmplă la cel mai înalt nivel, te mai trage aţa să lucrezi într-un fotbal plin de insolvenţe şi de cluburi care-şi păcălesc jucătorii. Dar Liga 1 a reînceput spectaculos, în ciuda terenurilor grele, aşa că speranţa într-o schimbare în bine a fotbalului nostru trebuie să existe. Cu siguranţă aşa gândeşte şi Edi Iordănescu.
Etichete: serie a , as roma , edi iordanescu , francesco totti , luciano spalletti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...