Video La cine a urlat Zlatan Ibrahimovic la faza în care Ciprian Tătărușanu a scăpat mingea din mână și Fiorentina a marcat
articol scris de Digi Sport21.11.2021, 08:09
AC Milan a suferit prima înfrângere a sezonului din Serie A, 3-4 cu Fiorentina, la Florența.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gazdele au deschis scorul după doar 15 minute, prin Alfred Duncan, care a trimis balonul în poartă din interiorul careului, în urma unei gafe a lui Ciprian Tătărușanu, în continuare portarul titular al Milanului, în absența accidentatului Mike Maignan.
Zlatan Ibrahimovic a urlat după gafa lui Ciprian Tătărușanu din Fiorentina - AC Milan
Portarul român a ieșit pe centrare, la un corner, a reținut balonul însă, ulterior, l-a scăpat din mâini și, Alfred Duncan a marcat.
Lui Ciprian Tătărușanu i se poate imputa că a scăpat mingea din mână, dar nu el este singurul vinovat pentru încasarea golului. Stoperul Matteo Gabbia se afla exact lângă portarul român, a avut timp să lovească balonul, în tentativa de a-l degaja, însă a preferat să protejeze pentru ca Ciprian Tătărușanu să rețină.
Decizia luată de Matteo Gabbia l-a înfuriat pe Zlatan Ibrahimovic, cel care a fost surprins strigând la fundașul de 22 de ani.
VIDEO cu faza care a dus la deschiderea scorului în Fiorentina - AC Milan:
Fiorentina a reușit chiar să-și dubleze avantajul până la pauză, prin Riccardo Saponara, iar 3-0 s-a făcut în minutul 60, când a marcat Dusan Vlahovic. Zlatan Ibrahimovic a reușit să marcheze de două ori în decurs de doar cinci minute, în minutele 62 și 67, însă Dusan Vlahovic a reușit să pună capăt emoțiilor și să marcheze pentru 4-2, în minutul 85. Scorul final, Fiorentina - AC Milan 4-3, a fost stabilit în prelungiri, după un autogol al lui Lorenzo Venuti.
Napoli poate deveni lider solitar în Serie A
După înfrângerea suferită de AC Milan la Florența, în Serie A a mai rămas o singură echipă neînvinsă, Napoli, care e la egalitate de puncte cu formația lui Stefano Pioli, 32, dar are un meci mai puțin disputat.
Pentru a deveni lider solitar la finalul etapei a 13-a, Napoli trebuie să obțină cel puțin un punct din jocul cu Inter, programat duminică, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 2.
Etichete: ac milan , ciprian tatarusanu , zlatan ibrahimovic , fiorentina , matteo gabbia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...