Transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus a declanșat isteria fanilor. Câte tricouri s-au vândut în prima zi
13.07.2018, 17:43Transferul lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid la Juventus a declanșat un șoc în lumea fotbalului și o adevărată isterie în rândul fanilor. Conform it.notizie.yahoo, vânzările de tricouri ale lui Juventus au explodat, pur si simplu, iar magazinele oficiale nu fac față fluxului de comenzi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Anunțul oficial al transferului a venit marți dupămasă, iar a doua zi dimineață, tricourile cu numele atacantului de 33 de ani erau deja disponibile la vânzare și puteau fi rezervate și online.
Magazinele oficiale ale lui Juventus s-au deschis miercuri, la ora 10 dimineața, când erau deja cozi imense. Spre exemplu, la Milano, orașul marilor rivale Milan și Inter, la magazinele oficiale ale lui Juve s-a cumpărat câte un tricou pe minut. Până la finalul programului zilei de miercuri, se vânduseră deja 20.000 de tricouri, stocurile fiind repede epuizate, în timp ce pe site-ul oficial erau deja 500.000 de tricouri rezervate. În total, 520.000 de tricouri s-au vândut în primele 24 de ore.
Prețul unui tricou variază între 104 euro pentru varianta comercială și 114,9 euro pentru replica oficială de joc. Dacă ar fi să luăm în calcul varianta de 104 euro, atunci rezultă că Juventus a avut încasări de 54 de milioane de euro doar în 24 de ore. Este vorba doar despre datele oficiale, pentru că, neoficial, se vorbește chiar de peste 7 milioane de comenzi pe platforma lui Juve.
În aceste condiții, sursa citată se întreabă dacă acest transfer mai este atât de imoral, așa cum se plângeau angajații companiei Fiat - Chrysler, care chiar au decis să intre în grevă. Compania, care include și marca Ferrari, a contribuit substanțial la aducerea starului portughez la Torino, prin intermediul lui Andrea Agnelli, care, pe lângă funcția de președinte al torinezilor, mai ocupă o funcție de conducere și în cadrul constructorului italian de automobile. Acest aspect a declanșat o adevărată revoltă în cadrul companiei, iar angajații au decis să intre în grevă, susținând că ei stau pe același salariu de 10 ani și nu le ajunge să-și întrețină familiile.
Peste 220 de milioane de euro o costă pe Juventus, cu totul, transferul lui Ronaldo. O cheltuială uriașă care include între 100 și 112 milioane de euro pentru transferul în sine și alte 120 de milioane pentru salariul pe 4 ani primit de portughez. Totul pentru obsesia "Bătrânei Doamne" de a câștiga Champions League. Cu banii cheltuiți pentru aducerea lui Ronaldo, compania italiană ar putea mări cu câte 200 de euro salariul fiecărui angajat, așa cum s-au și plâns și în urmă cu câteva zile câțiva angajați de la Fiat.
Vestea venirii lui Ronaldo a avut un efect incredibil asupra bursei, iar acțiunile lui Juventus au explodat, fără ca măcar jucătorul să semneze. Conform Calcio e Finanza, Juventus a castigat 160 de milioane de euro, iar capitalul clubului a crescut de la 665 milioane la 825 milioane. Juventus e cotată acum la 730 de milioane de euro, iar acţiunile la bursă au crescut cu 16% în 30 de minute, de când era evident că mutarea e ca şi făcută.
Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , transfer ronaldo , ronaldo juventus , tricouri ronaldo , ronaldo real juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...