Juventus luptă cu Real Madrid pentru Paul Pogba. Negocieri cu Man. United la Londra
14.06.2019, 09:36Paul Pogba este şi în această vară unul dintre cele mai vehiculate nume pe piaţa transferurilor. Mijlocaşul francez este una dintre principalele ţinte ale lui Real Madrid, însă şi Juventus vrea să îl readucă pe Pogba de la Manchester United.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Jurnalistul italian Gianluca di Marzio şi mai multe publicaţii britanice susţin că directorul sportiv al lui Juve, Fabio Paratici, s-a întâlnit cu oficialii lui United la Londra pentru a încerca să rezolve transferul lui Pogba.
Paul Pogba a revenit la Manchester United în 2016
"Diavolii" nu sunt dispuşi să-l vândă pentru mai puţin de 170 de milioane de euro pe mijlocaşul în vârstă de 26 de ani. Acesta este preţul pe care l-au solicitat şi celor de la Real Madrid.
Presa spaniolă a scris zilele trecute că Real ar fi oferit 150 de milioane de euro în schimbul lui Paul Pogba.
Pogba are 135 de meciuri şi 31 de goluri, în toate competiţiile, de la revenirea la Manchester United, din 2016. "Diavolii" l-au cumpărat în 2016, de la Juventus, pentru 105 milioane de euro, după ce l-au pierdut gratis în 2012, când a ajuns la Torino.
Etichete: real madrid , juventus , manchester united , paul pogba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...