Juventus îl vrea pe Ander Herrera. Oficialii torinezilor s-au deplasat în Anglia
06.01.2016, 14:39Odată cu prima zi din 2016 a început și perioada de mercato în Europa astfel că marile cluburi au la dispoziție aproximativ o lună pentru a-și întări loturile. Italienii anunță că una din țintele campioanei Juventus este Ander Herrera, mijlocașul lui Manchester United.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conform presei din "Cizmă", oficialii torinezilor s-au deplasat de mai multe ori la Manchester pentru a urmări evoluția mijlocașului venit de la Bilbao. Beppe Marotta și antrenorul Massimiliano Allegri au urmărit din tribune disputele cu Chelsea și Swansea din finalul lui 2015 și au rămas plăcut impresionați de calitățile lui Herrera.
"Diavolii" cer în schimbul lui Herrera o sumă între 30 și 35 de milioane, anunță presa din Italia. Fotbalistul venit la United de la Athletic Bilbao în schimbul a 36 de milioane de euro nu mai e printre oamenii de bază ai lui Van Gaal odată cu transferurile din vară, când pe Old Trafford au ajuns Bastian Schweinsteiger și Morgan Schneiderlin.
Herrara e cotat de site-urile de specialitate la 28 de milioane de euro și în acest sezon a jucat 18 meciuri pentru United, dar nu are un loc de titular asigurat și italienii scriu că și-ar dori să meargă undeva unde să joace meci de meci pentru a prinde Euro 2016.
Etichete: juventus , transferuri juventus , ander herrera , herrera manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...