Juventus i-a fixat preţul lui Carlos Tevez! Suma e mai mică pentru fosta sa echipă, Boca Juniors
13.06.2015, 15:16Carlos Tevez a fost golgheterul lui Juventus în ultimele două sezoane, cu 20, respectiv 19 goluri marcate în Serie A şi atacantul ajuns la 31 de ani este dorit de mai multe echipe puternice din Europa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Campioana ultimelor 4 sezoane din Italia vrea să profite de plecarea lui şi i-a fixat preţul pentru care e pregătită să renunţe la serviciile jucătorului care se află în acest moment la Copa America: 15 milioane de euro este suma corectă, au anunţat oficialii piemontezi, conform as.com.
Tevez mai are un an de contract şi la finalul sezonului viitor ar putea să plece gratis de la echipă. Boca Juniors, primul club al lui Carlos, este privilegiat: îl poate repatria cu mai puţin de 8 milioane de euro.
Cele două variante europene sunt Atletico Madrid şi PSG. Diego Simeone a declarat că îl vrea în capitala Spaniei pe Tevez, dar salariul acestuia ar putea reprezenta o problemă: el câştigă 4,5 milioane de euro la Juve, iar Atleti nu i-ar putea oferi mai mult de 5 milioane, în timp ce PSG îl tentează cu un salariu care poate ajunge la 9 milioane de euro.
48 de meciuri a disputat Tevez în toate competiţiile acestui sezon pentru Juventus
29 de goluri şi-a trecut în cont atacantul în această stagiune, dar şi 10 pase decisive
Etichete: carlos tevez , tevez psg , tevez pret , tevez atletico , transfer tevez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...