Juventus a respins prima ofertă a lui Manchester United pentru Paul Pogba
20.07.2016, 10:57Negocierile pentru ceea ce are mari şanse să devină cel mai scump transfer din istoria fotbalului au început. Manchester United a făcut o primă ofertă pentru Paul Pogba, dar Juventus a refuzat-o, astfel că discuţiile vor continua în zilele următoare.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Potrivit presei din Italia, United a pus pe masă 101 milioane de euro, însă oficialii campioanei din Serie A TIM solicită nu mai puţin de 120 de milioane, sumă în care să fie incluse şi anumite bonusuri, în funcţie de performanţe.
Deşi Juve ar dori să-l păstreze pe mijlocaşul francez de 23 de ani, şefii bianconerilor sunt obligaţi să negocieze vânzarea sa, după ce Pogba a cerut transferul şi şi-a exprimat dorinţa de a reveni pe Old Trafford, de unde a plecat gratis în 2012, susţine Gazzetta dello Sport.
Agentul jucătorului, Mino Raiola, a ajuns deja la un acord cu oficialii lui Manchester United în privinţa salariului lui Pogba, care ar urma să încaseze 13 milioane de euro anual.
Dacă cele două cluburi vor ajunge la o înţelegere, Paul Pogba va deveni al patrulea transfer al verii la Manchester United, după Eric Bailly, Zlatan Ibrahimovic şi Henrikh Mkhitaryan, ultimii doi fiind de asemenea reprezentaţi de Mino Raiola.
Etichete: serie a , premier league , juventus , manchester united , paul pogba , mino raiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...