Jose Mourinho le-a "dat temă" șefilor să-i aducă înlocuitor pentru Spinazzola, accidentat grav. Pe cine vrea
articol scris de Digi Sport04.07.2021, 19:42
Accidentarea teribilă a lui Leonardo Spinazzola la EURO 2020 a produs o "gaură" nu numai în lotul Italiei, ci implicit în cel al Romei. Noul antrenor al capitolinilor, Jose Mourinho, le-a "dat temă" șefilor să-i găsească înlocuitor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pe cine vrea Jose Mourinho în locul lui Spinazzola, accidentat
Potrivit publicației Sky Sport, "The Special One" a trecut pe listă cinci jucători: Cristiano Biraghi, Marcos Alonso, Emerson Palmieri, Federico Dimarco și Robin Gosens, iar favorit ar fi primul.
Biraghi, care joacă la Fiorentina din august 2020, are același impresar cu mijlocașul Romei Jordan Veretout, iar sursa citată susține că mutarea ar fi mai ușoară.
Probabilitatea cea mai mare este ca fundașul stânga să fie doar împrumutat, cu opțiune de transfer definitiv. Dacă nu se vor înțelege cu Fiorentina, oficialii de la AS Roma se vor orienta spre Marcos Alonso (30 de ani), tot ca împrumut, însă italienii ar vrea ca Chelsea să continue să-i plătească jumătate din salariu.
A treia opțiune este Emerson Palmieri (26 de ani), de la Chelsea, nimeni altul decât înlocuitorul lui Spinazzola în naționala Italiei.
Pe lista gialorossilor se află și neamțul Robin Gosens (26 deani), numai că Atalanta cere 40 de milioane de euro în schimbul său. Mai accesibil ar fi Federico Dimarco, pentru care Inter cere doar 10 milioane de euro. Însă chiar și așa, Roma nu vrea să achite această sumă.
Jose Mourinho l-a sunat pe Spinazzola după accidentarea teribilă: "Imaginați-vă ce înseamnă pentru mine"
Accidentarea lui Leonardo Spinazzola la EURO 2020 i-a dat peste cap planurile lui Jose Mourinho. Noul antrenor de la AS Roma nu se va putea baza o jumătate de an pe unul dintre cei mai buni jucători ai săi.
După accidentarea teribilă suferită în meciul Belgia - Italia, "The Special One" l-a sunat pe Spinazzola, pe care l-a urmărit cu atenție la meciurile de la EURO.
"Imaginați-vă cum e pentru mine pierderea lui Spinazzola, care nu va mai juca acum. Nu o să-l am la dispoziție în jur de 6 luni. Italia a pierdut un jucător foarte important. (...) Am vorbit astăzi cu Spinazzola și mi-a spus cât de încrezători sunt acești băieți. Nu spun că ei sunt sută la sută în finală", a spus Mourinho.
Spinazzola (28 de ani) a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile în meciul Belgia - Italia, 1-2, și a fost înlocuit în minutul 79, în sferturile de finală ale EURO 2020.
Etichete: jose mourinho , leonardo spinazzola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...