Galerie Foto Momente emoționante în cantonamentul Italiei! Leonardo Spinazzola, în cârje, la despărțirea de lotul italian
articol scris de Digi Sport03.07.2021, 19:14
Italia s-a impus în fața Belgiei cu scorul de 2-1 și s-a calificat în semifinalele EURO 2020, unde va întâlni Spania.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Deși s-au calificat în semifinala turneului final, partida cu Belgia i-a lăsat pe italieni cu un gust amar. ”Squadra Azzurra” a pierdut un jucător extrem de important, Leonardo Spinazzola.
Leonardo Spinazzola și-a luat rămas bun de la lotul Italiei
Leonardo Spinazzola a părăsit terenul plângând în hohote, după ce a avut parte de o accidentare gravă.
În urma investigațiilor medicale, verdictul medicilor a fost unul crunt. Fundașul stânga a suferit o ruptură la tendonul lui Achile, și nu își va mai putea reprezenta țara la restul turneului final.
Galerie Foto
După meci, delegația Italiei a plecat de la Munchen, cu destinația Londra, acolo unde va avea loc semifinala cu Spania. În avion, colegii au început să-i strige numele lui Spinazzola, căruia i-au dedicat victoria cu Belgia și calificarea în penultimul act.
Spinazzola a venit în cârje la întâlnirea italienilor și a fost aplaudat de întregul lot. Leonardo Spinazzola și-a luat la revedere de la jucători și a părăsit cantonamentul Italiei. Fundașul s-a îmbrățișat cu fiecare jucător în parte, dar și cu selecționerul Roberto Mancini.
Pe pagina oficială de Twitter a echipei naționalei a Italiei, a fost încărcat un videoclip emoționant cu despărțirea lui Spinazzola. ”Leo, să te întorci curând”, a fost mesajul care însoțea filmulețul.
Etichete: italia , euro 2020 , leonardo spinazzola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...