Ionuț Radu, titular la Inter? Indiciul dat de fostul său antrenor, care îl compară cu Donnaruma
articol scris de Digi Sport23.07.2021, 10:10
Ionuț Radu ar putea fi titular la Inter în sezonul viitor, care va începe pe 22 august și va fi din nou în direct la Digi Sport. O spune fostul său antrenor de la echipa a doua a milanezilor, Inter Primavera. Stefano Vecchi lasă de înțeles că portarul român poate fi clar titular la campioana Italiei.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ionuț Radu, titlular la Inter?
"Se va descurca bine, va încerca să profite de orice oportunitate și să demonstreze că este la acest nivel. Noi am spus multe lucruri bune despre Donnarumma și Audero și nu este întâmplător că toți au ajuns la nivel înalt.
Apoi unii au fost mai norocoși decât alții până acum, însă el chiar este un portar de mare calitate. Cu siguranță nu ar face o impresie proastă. Dimpotrivă", a spus Stefano Vecchi, care a plecat de la Inter Primavera în urmă cu câteva zile, pentru a semna cu FeralPisalo, echipă din Serie C.
Ionuț Radu a apărat două penalty-uri în primul amical al lui Inter
În urmă cu câteva zile, publicația linterista.it. a scris că Ionuț Radu pare decis să continue la Inter și să lupte pentru a-și demonstra valoarea în viitorul sezon din Serie A. Portarul român a devenit ”eterna rezervă” a lui Samir Handanovic la campioana Italiei, reușind să joace abia spre finalul campionatului când titlul era deja decis.
Presa din Italia a dezvăluit că Radu a primit mai multe oferte, dar niciuna nu a fost pe placul lui. Printre cluburile care l-au dorit au fost Hellas Verona, Udinese, Real Sociedad sau Empoli, însă toate s-au lovit de salariul jucătorului, care e remunerat la Inter cu 2,2 milioane de euro pe an.
Ionuț Radu a preferat să rămână la gruparea nerazzurră și să spere că noul antrenor, Simone Inzaghi, îi va da mai multe șanse. Portarul de 24 de ani s-a remarcat deja în primul amical al lui Inter, cel cu elvețienii de la Lugano.
Radu a intrat în minutul 61 în locul lui Handanovic, la scorul de 2-2. El a avut imediat o paradă de zile mari, iar la loviturile de departajare a apărat două execuții, iar Inter s-a impus cu 5-4.
Etichete: inter , ionut radu , stefano vecchi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...