Ionuț Radu, dorit la o altă formație din Serie A. Italienii vor să-l transfere de urgență
articol scris de Digi Sport07.01.2023, 17:59
Este foarte clar faptul că portarul român Ionuț Radu (25 de ani) nu va mai continua la Cremonese și-n partea secundă de campionat, însă are șanse bune să rămână în Serie A, în continuare.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
- 3,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ionuț Radu, conform transfermarkt.de.
Ionuț Radu, dorit la Spezia
Presa din Italia anunță că portarul celor de la Spezia, olandezul Jeroen Zoet, a suferit o accidentare gravă și va lipsi următoarele două luni, așa că formația aflată pe locul 17 în Serie A trebuie să-i găsească rapid un înlocuitor.
Potrivit primelor informații, se pare că Spezia și-a îndreptat atenția către portarul român Ionuț Radu, cel care va anula împrumutul la Cremonese, se va întoarce la Inter Milano, însă va trebui să-și caute un nou club.
- Ionuț Radu a bifat nouă meciuri în Serie A, pentru Cremonese, în acest sezon, și a încasat 19 goluri. A păstat poarta imaculată într-un singur duel.
De asemenea, Spezia analizează și varianta aducerii portarului croat Nedeljko Labrovic de la Rijeka.
”Radu nu va rămâne la Cremonese. Clubul a făcut anumite alegeri, dar el merită să joace și de aceea vedem care ar putea fi cea mai bună soluție pentru a putea juca meci de meci. Este un mare portar și merită să aibă un rol important", a declara impresarul lui Ionuț Radu, Oscar Damiani, în urmă cu câteva săptămâni.
Dragowski a revenit la antrenamente
Un alt portar din lotul lui Spezia, Bartlomiej Dragowski, vine și el după o accidentare de durată, se antrenează normal, însă va mai dura până când va fi recuperat complet.
În acest moment, titular între buturile formației din Spezia este bosniacul Petar Zovko (20 de ani), un portar fără prea multă experiență la nivel de seniori, care nu poate da siguranță defensivă.
Etichete: spezia , ionut radu , cremonese , labrovic , zoet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...