Exclusiv Ionuț Radu a explicat de ce vrea neapărat să continue în Italia, în ciuda ofertelor din alte campionate
29.05.2019, 16:15Ionuț Radu (22 de ani), portarul naționalei de tineret a României, dar și al celor de la Genoa, a precizat, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport, că ar vrea să-și continue activitatea la actualul club, deși nu duce lipsă de oferte.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Goalkeeper-ul, care a fost convocat și de Cosmin Contra la echipa mare, a spus că metodele de pregătire ale antrenorului cu portarii i-au plăcut foarte mult, dar mai este un aspect, extrem de important, pentru care nu vrea să revină în țară.
”Mentalitatea de afară este total diferită față de cea de aici. În fotbal este o altă educație sportivă, care, automat, ne este transmisă și nouă. Putem rămâne focusați doar pe fotbal și asta contează. În plus, vedem mereu la ce nivel sunt jucătorii de acolo, astfel că și noi suntem ambiționați să ne dorim să ajungem ca ei, la nivelul lor”, a spus Radu, în cadrul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
Legat de meciurile cu miză, mai ales cele de la Euro 2019, Ionuț Radu a opinat: ”Fotbalul s-a schimbat mult. Acum, orice greșeală te costă, trebuie să stai mereu concentrat”, a mai spus Ionuț Radu, la Digi Sport.
Ionuț Radu, erou pentru Genoa! Paradele sale extraordinare au menținut echipa în Serie A
Genoa a reușit să se salveze de la retrogradare chiar în ultima etapă din Serie A datorită și lui Ionuț Radu. Portarul a făcut un nou meci mare pe terenul celor de la Fiorentina. Românul a avut o primă intervenție chiar în minutul 1, când a blocat perfect șutul lui Muriel.
Apoi, în minutul 8, Radu a ieșit și a reținut o centrare care îi era destinată lui Ferrarini. Tot în prima repriză, Ionuț Radu a reținut cu siguranță șutul periculos al lui Chiesa, însă cea mai frumoasă intervenție a avut-o pe final. În minutul 79, după o acțiune a lui Muriel, Chiesa a șutat din apropiere, dar Radu a fost din nou atent și a oprit mingea care se putea duce pe sub el direct în poartă.
Etichete: ionut radu genoa , lot romania euro 2019 u21 , ionu radu , ionut radu oferte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...