Interceptări telefonice între șefii lui Juventus și avocat. "Actul secret semnat de Ronaldo" e adus în discuție
articol scris de Digi Sport30.11.2022, 16:32
Noi detalii în scandalul în care este implicat Juventus, în urma căruia 10 șefi și-au dat demisia, după investigațiile pentru fraudă fiscală.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Numele lui Cristiano Ronaldo, implicat în scandalul de la Juventus
Numele lui Cristiano Ronaldo este implicat și el, așa cum a anunțat presa italiană în urmă cu mai bine de o lună.
Mai exact, potrivit publicației La Stampa, procurorii au intrat în posesia unor interceptări telefonice între managerul general Federico Cherubini și avocatul Cesare Gabasio, iar cei doi discutau despre cum să facă "tranzacții fictive" dacă va fi deconspirat "secretul cu Ronaldo".
De altfel, existau indicii de mult timp potrivit cărora exista un "document secret" în acest sens, document care "nu trebuia să existe".
Informațiile scoase la iveală detaliază cum cei doi puneau la cale o metodă prin care puteau să-l plătească pe Ronaldo "pe sub masă", cu toate că anunțul oficial a fost acela că salariile au fost înghețate, din cauza pandemiei de COVID.
"Înțelegerea secretă a lui Ronaldo nu ar fi trebuit scoasă la iveală pentru că, dacă se ajunge aici, vor sări la gâtul nostru, peste auditori și peste tot. Și atunci va trebui să facem o tranzacție fictivă", i-ar fi spus avocatul lui Cherubini.
- Se bănuiește că au dispărut din conturile clubului în jur de 30-34 de milioane de euro.
Juventus riscă retrogradarea
Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport susțin că în ”vistieria” echipei care a luat titlul de nouă ori consecutiv, în perioada 2012-2020, s-a descoperit o ”gaură” în valoare de 34 de milioane de euro.
Anchetatorii au mai aflat că șapte milioane de euro ar fi rezultat în urma unor tranzacții cu Atalanta, sumă care nu ar fi fost niciodată bugetată.
Italienii spun că acești bani ar fi rezultat de pe urma ”operațiunilor Romero - Demiral și achiziționării lui Kulusevski”.
De asemenea, procurorii vor să știe cu exactitate ce s-a întâmplat și cu acea sumă de 19 milioane de euro, promisă de Juventus lui Cristiano în perioada pandemiei de Covid-19.
Juve i-ar fi promis starului portughez că îi va plăti 17 milioane de lire sterline (19.63 milioane de euro), cu toate că oficialii stabiliseră cu jucătorii anumite reduceri salariale în perioada izolării, timp de 4 luni, începând cu martie 2020.
- Cei 10 șefi ar fi demisionat tocmai pentru a nu fi accidentați.
Este a doua oară în istorie când Juventus este implicată într-un scandal major, după celebrul "Calciopoli", în urma căruia echipa a fost retrogradată.
- Bătrâna Doamnă" riscă și acum retrogradarea, iar cele mai mici pedepse ar fi depunctările sau o penalitate sportivă.
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , andrea agnelli , pavel nedved
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...