Inter se gândește la viitor. Italienii vor un goalkeeper din Serie A! Ce se va întâmpla cu Radu
09.04.2020, 10:30Chiar dacă fotbalul este oprit din cauza pandemiei de COVID-19, cluburile se gândesc deja la viitor. Este și cazul celor de la Inter care-i cauta înlocuitor lui Samir Handanovic, deși îl au în proprietate și pe Ionuț Radu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cei de la Inter au pus ochii pe portarul argentinian de la Udinese, Juan Musso, după cum anunță Gazzetta dello Sport. Înaintea de a începe criza provocată de COVID-19, cei de la Udine cereau pe goalkeeper-ul de 25 de ani 30 de milioane de euro.
Rămâne de văzut dacă prețul va rămâne la fel și după ce va trece pandemia de COVID-19. Gazzetta dello Sport anunță faptul că internaționalul român, Ionuț Radu, care este împrumutat la Parma, în prezent, ar putea face parte din tranzacție.
Impresarul lui Radu susține că românul va fi rezerva lui Handanovic
Conform celor de la Gazzetta dello Sport, Radu ar urma să fie parte din tranzacție pentru ca cei de la Udine să-i dea drumul mai ușor lui Musso. Argentinianul are 25 de ani și mai are contract până în 2023 cu Udinese, în timp ce internaționalul român are 22 de ani.
Totuși, potrivit cuvintelor impresarului său, Oscar Damiani, Radu nu va rămâne la Parma și nici nu va fi împrumutat în altă parte, ci se va întoarce la Inter Milano și, cel mai probabil, va fi rezerva lui Samir Handanovic, titularul din poarta nerazzurrilor, potrivit Sempre Inter.
"Mulți impresari au interese și lansează zvonuri, dar Radu se va întoarce la Inter Milano, nu există altă variantă. Avem încredere deplină în ce ne-a spus Inter", a explicat Damiani pentru publicația din Italia.
Etichete: inter , ionut radu , juan musso
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...