Inter apelează la Mourinho pentru a se întări în perioada de mercato din iarnă
14.11.2016, 12:48Inter Milano are un sezon sub aşteptări, iar rezultatele slabe au forţat conducerea clubului să-l înlocuiască pe Frank de Boer cu Stefano Pioli. Însă oficialii nerazzurri nu se opresc aici şi vor să-i ofere noului tehnician întăriri. Pentru asta, ar putea apela la o veche cunoştinţă - Jose Mourinho.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Portughezul a rămas în relaţii bune cu cei din conducerea Interului, echipă pe care a pregătit-o între 2008 şi 2010, iar italienii speră să profite de acest lucru şi să aibă parte de un tratament preferenţial în perioada de transferuri din iarnă, susţine Corriere dello Sport.
Mourinho are deja o listă de jucători care nu mai intră în vederile sale la Manchester United, iar Inter este interesată de unii dintre aceştia. Principala ţintă a italienilor este Matteo Darmian, în condiţiile în care echipa lui Pioli a suferit mereu în ultimii ani din punct de vedere al fundaşilor laterali.
Apărătorul de 26 de ani, crescut la rivala nerazzurrilor, AC Milan, este o ţintă mai veche a Interului, iar faptul că a bifat doar două prezenţe în actualul sezon de Premier League l-ar putea determina să accepte o revenire în Serie A TIM, pentru a nu risca să piardă echipa naţională.
Darmian nu este singurul obiectiv al Interului, susţine Corriere dello Sport. Oficialii grupării milaneze monitorizează atent situaţiile olandezilor Daley Blind şi Memphis Depay, acesta din urmă autorul unei duble în victoria "Portocalei Mecanice" în Luxemburg, scor 3-1.
Inter joacă la sfârşitul acestei săptămâni marele derby cu rivala AC Milan. Meciul este duminică, de la ora 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Etichete: serie a , premier league , jose mourinho , manchester united , inter milano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...