Încă o dovadă că Ronaldo nu-l suporta pe Sarri. Mesajul transmis după 2-2 cu Roma, în care CR7 a alergat cât în 3 meciuri
articol scris de Digi Sport28.09.2020, 09:01
Cristiano Ronaldo a salvat un punct pentru Juventus în deplasarea de la Roma, scor 2-2, iar atitudinea sa a fost lăudată de toată lumea. Cristiano a egalat la 1 şi apoi la 2 când echipa era cu un om mai puţin pe teren.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Spre surprinderea tuturor, după eliminarea lui Rabiot, Ronaldo a fost văzut în defensiva echipei luptând pentru apărarea rezultatului.
Mesajul lui Ronaldo după Roma-Juventus 2-2
După meci, Ronaldo a ţinut să laude la Sky Sport cât de bine pregăteşte echipa noul antrenor, Andrea Pirlo. Unii au interpretat reacţiile lui CR7 şi ca mesaje despre de cât de rău era cu Maurizio Sarri, demis intempestiv după eliminarea lui Juve de către Lyon în optimile de finală ale UCL.
De asemenea, la o oră distanţă de miezul nopţii, Ronaldo punea şi pe Twitter un mesaj de susţinere pentru colegii săi: "Nu e rezultatul pe care îl doream, dar cu acest spirit al colectivului vom fi mai puternici decât oricând"
Ronaldo a avut mai multe clinciuri cu Sarri în mandatul acestuia din urmă.
Ronaldo a avut o relaţie tensionată cu Sarri
Scos de mai multe ori din teren şi chiar lăsat în afara lotului, Ronaldo nu şi-a ascuns nemulţumirea faţă de antrenor, iar la un moment dat chiar a fost nevoie de o discuţie între jucător, reprezentantul acestuia şi conducerea lui Juventus, după ce CR7 a plecat de la stadion înaintea fluierului final la un meci cu Milan.
"Este un punct câştigat. Am fost într-o situaţie dificilă, dar am reuşit să ne revenim chiar şi după eliminare. Aşa că, la finalul campionatului, acest punct ar putea fi foarte important. Încă suntem la început, cu un nou antrenor, noi idei, dar echipa lucrează bine, este entuziastă şi se antrenează cu zâmbetul pe faţă", a afirmat Ronaldo, imediat după meci, pentru Sky Sport.
Video rezumat AS Roma-Juventus 2-2
Etichete: cristiano ronaldo , andrea pirlo , video roma juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...