Maurizio Sarri a decis: Cristiano Ronaldo, lăsat în afara lotului lui Juventus
16.02.2020, 10:18Cristiano Ronaldo e în formă de zile mari și marchează pe bandă rulantă, însă Maurizio Sarri a decis să-l lase în afara lotului lui Juventus pentru meciul cu Brescia, care va fi în direct la Digi Sport.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Astfel, atacantul "Bătrânei Doamne" va rata din nou duelul cu Mario Balotelli, după ce nici în partida din tur nu a jucat. De această dată, starul portughez va fi menajat de antrenor, chiar dacă Juve nu trece prin cea mai bună perioadă în Serie A, fiind pe locul 2, la egalitate de puncte cu liderul Inter.
Dar Sarri se gândește să-l lase pe Ronaldo să se odihnească având în vedere că urmează meciul cu Lyon, din Champions League, care va fi miercuri, 26 februarie, ÎN DIRECT la Digi Sport.
Cristiano Ronaldo a marcat în ultimele 6 meciuri
Cristiano Ronaldo este golgheterul lui Juventus, cu 20 de goluri în campionat și al doilea golgheter al campionatului, după Immobile, care are 25 de reușite. În total, Ronaldo a marcat 24 de goluri în 29 de meciuri oficiale pentru "Bătrâna Doamnă" în toate meciurile oficiale din acest sezon.
În plus, atacantul de 35 de ani a reușit să înscrie în ultimele 6 meciuri oficiale.
Juventus - Brescia e la Digi Sport 2, duminică, de la ora 16:00. Acesta va fi al patrulea meci din acest sezon pe care Cristiano Ronaldo nu-l va juca în campionat. Starul portughez a mai fost lăsat o dată în afara lotului, iar în alte două partide a fost accidentat.
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , brescia , maurizzio sarri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, sâmbătă, că a revocat ordinul dat trupelor sale de a nu...