Impresarul lui Ștefan Radu reacționează, după ce fundașul nu a jucat nicio secundă pentru Lazio în acest sezon
articol scris de Digi Sport12.10.2021, 17:30
Ștefan Radu (34 de ani), din 2008 la Lazio, nu a bifat niciun minut pentru biancocelesti în acest sezon, după instalarea antrenorului Maurizio Sarri, însă fundașul român ar putea beneficia de o primă șansă chiar în runda următoare, contra lui Inter.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Impresarul lui Ștefan Radu reacționează, după ce fundașul nu a jucat nicio secundă pentru Lazio în acest sezon
Matteo Materazzi, impresarul fundașului român, a oferit o primă reacție după acest start de sezon neașteptat al lui Ștefan Radu, spunând că jucătorul cu cele mai multe meciuri din istoria lui Lazio își așteaptă rândul și se antrenează din greu.
Agentul a vorbit și despre ofertele avute de Ștefan Radu în această vară, inclusiv una de la campioana Inter.
"Situația în care se află nu e cea mai bună. N-a jucat deloc, nici în cupele europene, nici în campionat, iar pentru el, după atâtea meciuri la nivel înalt, este un moment special. Ștefan este bine, se antrenează ca un adevărat profesionist. Domnul Sarri este cel care ia deciziile, evident, iar jucătorul va fi pregătit atunci când îi va veni rândul.
Am vorbit cu Radu după ce s-a vaccinat, s-a simțit slăbit din punct de vedere fizic, dar s-a recuperat, iar acum se antrenează din greu.
Ștefan a avut mai multe oferte pe masă, având în vedere că îi expira contractul cu Lazio, inclusiv una de la Inter. Radu a ales cu inima și a rămas la Lazio. În calitate de fan al echipei, îmi pare rău că nu-l văd pe teren, dar în fotbal totul se poate schimba într-o clipă", a spus Matteo Materazzi, potrivit Corriere Dello Sport.
Ștefan Radu a ajuns la Lazio în 2008, când a fost transferat de la Dinamo. De atunci și până în prezent, Radu a cucerit de trei ori Cupa Italiei şi de trei ori Supercupa Italiei. În toți acești ani, Radu a devenit fotbalistul cu cele mai multe apariții all-time în tricoul lui Lazio, în Serie A.
Cu Radu doar pe banca de rezerve, Lazio ocupă locul 6 în Serie A, după șapte etape, cu 11 puncte acumulate. Echipa lui Maurizio Sarri joacă și în Europa League, fiind pe locul secund într-o grupă din care mai fac parte Galatasaray, Marseille și Lokomotiv Moscova.
- 412 meciuri oficiale a jucat Ștefan Radu pentru Lazio
- 2 milioane de euro este cota de piață a lui Ștefan Radu, conform Transfermarkt
Ștefan Radu, anunțat titular la meciul Lazio - Inter
Primul meci al lui Ștefan Radu în acest sezon ar putea fi chiar contra echipei lui Simone Inzaghi, Inter. Gazzetta Dello Sport scrie că românul are șanse mari să fie titular în partida contra campioanei Italiei, având în vedere că Francesco Acerbi este suspendat, după cartonașul roșu văzut în ultima rundă contra celor de la Bologna, scor 0-3.
"După reluarea campionatului, Lazio va înfrunta Interul lui Inzaghi, iar românul poate fi titular. Ce răsturnare de situație interesantă! Radu a fost primul jucător la care s-a gândit Inzaghi când a ajuns la Inter, dar Ștefan a oprit tot și a judecat cu inima, pentru Lazio", a scris publicația italiană.
- Partida dintre Lazio și Inter, contând pentru etapa a opta din Serie A, este programată sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport.
Etichete: serie a , inter , lazio , stefan radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...