George Puşcaş luptă pentru promovarea în Serie A, însă echipa sa poate fi retrogradată în liga a treia
30.04.2019, 09:30George Puşcaş luptă în acest sezon pentru promovarea în Serie A, însă echipa sa, Palermo, poate ajunge în a treia ligă italiană.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Clubul sicilian este investigat de Procuratura Federală pentru nereguli contabile şi de management. În cazul în care Palermo va fi găsită vinovată, gruparea "rosanera" riscă sancţiuni imense: nu ar avea dreptul să joace în Serie A, în cazul în care va promova, şi ar putea fi depunctată sau chiar retrogradată în Serie C.
Fostul preşedinte al lui Palermo, Maurizio Zamparini, este acuzat că ar fi falsificat în contabilitate situaţia datoriilor pe care le are clubul, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi împiedicat înregistrarea în campionat al trupei din Sicilia.
Prima audiere în cazul Palermo va avea loc pe 10 mai.
Palermo, la al doilea sezon consecutiv în care atacă promovarea în Serie A
Sicilienii se află la al doilea sezon consecutiv în Serie B, după retrogradarea din 2017. Trupa de pe Stadio Renzo Barbera se află pe locul 3 în liga secundă italiană, care duce la baraj, şi se află la cinci puncte în spatele locului 2, direct promovabil, pe care se află Lecce.
George Pușcaș are nouă goluri în 30 de meciuri în acest sezon pentru Palermo. Este al doilea campionat din carieră cu cel puțin nouă goluri marcate. Stagiunea trecută, tot în Serie B, la Novara, s-a oprit la nouă reușite.
Inter l-a vândut pe atacantul român la Palermo, dar a păstrat o opţiune de răscumpărare, valabilă la finalul acestui sezon.
Palermo nu are niciun trofeu important în palmares. A jucat trei finale în Cupa Italiei, toate pierdute, în 1974, 1979 şi 2011.
Etichete: palermo , maurizio zamparini , george puscas , nereguli palermo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...