Genoa i-a decis soarta lui George Pușcaș, după promovarea în Serie A! Românul era împrumutat de la Reading
articol scris de Digi Sport24.05.2023, 14:13
Genoa a revenit în Serie A, după un an petrecut în eșalonul al doilea, iar antrenorul Alberto Gilardino pregătește deja strategia pentru următorul sezon.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Genoa i-a decis soarta lui George Pușcaș, după promovarea în Serie A! Românul era împrumutat de la Reading
Sosit în vara anului trecut la Genoa, sub formă de împrumut de la Reading, George Pușcaș a avut evoluții bune în Italia, iar oficialii clubului au decis să-i activeze clauza de transfer definitiv a românului. Potrivit Tuttomercatoweb, cele două părți au bătut palma, iar atacantul român a semnat un contract până în vara anului 2026.
Sursa citată nu menționează însă și suma pentru care s-a realizat mutarea, dar, în momentul în care Pușcaș a ajuns la Genoa, italienii dezvăluiau că valoarea transferului definitiv de la Reading se ridică la 3 milioane de euro.
Mutarea a fost facilitată și de situația celor de la Reading, formație care a retrogradat în eșalonul al treilea din Anglia.
- În vara anului 2019, Reading l-a cumpărat pe George Pușcaș de la Inter, contra sumei de 7.5 milioane de euro
George Pușcaș s-a transformat de când a ajuns la Genoa
Galerie Foto
Atacantul echipei naționale a sărbătorit recent revenirea "Grifonilor" în Serie A, iar la petrecerea de pe străzile orașului a purtat un maiou care i-a scos în evidență fizicul impresionant.
Pușcaș a repostat pe contul personal de Instagram un story în care apare în două ipostaze total opuse - una de acum câteva zile și alta din 2017, când aparținea de Inter, dar era împrumutat la Benevento.
Deși Pușcaș nu stătea rău nici acum câțiva ani la capitolul fizic, transformarea suferită recent în tricoul lui Genoa este evidentă și poate fi observată în galeria foto de mai sus.
Etichete: genoa , reading , george puscas , transfer puscas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...