Gazzetta dello Sport a dezvăluit ce suspendare poate primi Paul Pogba pentru dopaj
articol scris de Digi Sport02.11.2023, 12:41
La începutul lunii septembrie, Paul Pogba (30 de ani) a fost depistat pozitiv la un test anti-doping.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Concret, după meciul cu Udinese, scor 3-0, din prima etapă a campionatului italian, de pe 20 august, fotbalistul francez a efectuat o testare anti-doping.
Pogba riscă o suspendare de doi ani pentru dopaj
Tuttomercatoweb.com anunța la acea vreme că rezultatele analizelor probelor recoltate de la Paul Pogba au indicat o valoare anormală de testosteron în sânge. Ulterior, fotbalistul a fost suspendat provizoriu pentru dopaj, însă italienii ce pedeapsă poate primi mijlocașul lui Juventus.
Potrivit publicației Gazzetta dello Sport, Pogba va fi suspendat, cel mai probabil, doi ani din fotbal. Francezul va avea însă două "portițe" în cazul în care va primi această pedeapsă: fie va recunoaște și va primi o înjumătățire a sacțiunii, fie va merge la TAS pentru a face apel, însă ultima variantă are șanse mici de reușită.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Paul Pogba, a cărei carieră este una incertă în momentul de față. Pe lângă dopajul de care este acuzat acum, francezul s-a confruntat cu numeroase accidentări în ultimii ani și a fost departe de fotbalistul de la care se așteptau atât de multe.
Paul Pogba: ”Am îmbătrânit zece ani în șapte luni!”
Întrebat recent despre situația sa, francezul a recunoscut că i-a fost extrem de greu să treacă peste toate accidentările suferite în ultima perioadă.
"Aceste ultime luni m-au făcut să cresc enorm, m-au făcut să înțeleg multe lucruri despre viață. Am îmbătrânit zece ani! Am îmbătrânit zece ani în șapte luni. Sunt un credincios, așa că acestea sunt etape și teste.
Teste care m-au făcut să cresc, m-am maturizat și am învățat multe despre viață. Am învățat care sunt lucrurile importante. Deci, le-am luat foarte pozitiv și au fost ca un impuls pentru mine.
Capul, mentalul, controlează totul. Când nu ești bine psihic, corpul cedează. Cred că la baza tuturor acestor accidentări pe care le-am suferit a fost mentalul meu. Eram stresat, corpul meu era încordat.
Aș spune chiar că a fost cel mai mare test din viața mea. După ce voi trece de toate acestea, va fi cea mai mare victorie a mea. Așa văd eu. Ești pregătit pentru orice după aceea”, a spus Pogba, în cadrul unui interviu.
Etichete: serie a , juventus , paul pogba , dopaj pogba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...