Foto Federico Chiesa, ”persona non-grata” la Florența după transferul la Juventus! ”I-ai trădat pe cei care te-au crescut”
articol scris de Digi Sport06.10.2020, 10:35
Federico Chiesa a fost lovitura reușită de Juventus în ultima zi de mercato. Atacantul a fost transferat de la Fiorentina pentru o sumă ce poate ajunge la 60.000.000 de euro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După oficializarea mutării, suporterii Fiorentinei au afișat un banner în oraș, prin intermediul căruia i-au reproșat lui Federico Chiesa alegerea făcută, de a semna cu rivala Juventus.
Federico Chiesa, criticat de suporterii Fiorentinei după transferul la Juventus
”I-ai trădat pe cei care te-au crescut și te-au protejat. Cea mai mare lipsă de respect. Firenze nu mai e casa ta”, a fost scris pe banner-ul afișat de suporterii din Florența.
Federico Chiesa a făcut luni vizita medicală înaintea transferului la Juventus, la Florența. În momentul în care a ajuns la clinică, fotbalistul de 22 de ani a fost, de asemenea, contestat de fani, fiind numit ”trădător”.
Federico Chiesa, unul dintre cei mai talentați fotbaliști italieni, a fost adus de Juventus sub formă de împrumut pentru următoarele două stagiuni, pentru 10.000.000 de euro.
În vara anului 2022, Fiorentina va mai încasa 40.000.000 de euro în contul transferului. Suma totală ar putea ajunge la 60.000.000 de euro din bonusuri de performanță.
Etichete: florenta , federico chiesa , transfer federico chiesa la juventus , suporteri fiorentina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...