"Este inevitabil". Soarta lui Higuain, decisă. Schimbul anului cu Morata și nume mari incluse în afacere
25.12.2018, 10:35Dacă antrenorul lui AC Milan, Gennaro Gattuso, mai are două meciuri la dispoziție până la despărțire, se pare că aceeași soartă o are și Gonzalo Higuain. Potrivit italienilor de la Sportmediaset, soarta lui Pipita pe San Siro este deja pecetluită, iar argentinianul ar putea face obiectul schimbului anului, cu Morata.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Este inevitabil" ca Higuain să plece, a titrat sursa citată. Deși în urmă cu doar 4 luni, aducerea atacantului de la Juventus a fost considerată excelentă, fiind văzut ca un adevărat salvator, acum se pare că Higuain s-a plictisit pe San Siro și ar vrea să lucreze din nou cu Mauzizzio Sarri, cel care l-a mai pregătit și la Napoli. Schimbul ar putea fi unul benefic și pentru Morata, care și-ar dori să joace mai mult pentru londonezi și ia în calcul plecarea.
Oficialii de la Milan s-au întâlnit cu cei de la Chelsea
Oficialii celor două cluburi, Leonardo de la Milan și Marina Granovskaia de la Chelsea, au pus la cale două posibilități: prima ar fi un împrumut al lui Higuain pe Stamford Bridge, însă va trebui să-și dea acordul și Juventus, club de la care a fost adus Higuain la Milan. În cazul acestei variante, Chelsea va avea posibilitatea transferului definitiv la finalul sezonului. În schimb, Morata ar putea ajunge pe San Siro, împrumutat pentru 18 luni.
A doua variantă presupune un simplu shimb între cei doi, doar sub formă de împrumut până la finalul sezonului.
Până și antrenorul milanezilor, Gennaro Gattuso, a confirmat că Higuain i-a spus că vrea să plece la Chelsea, dorindu-și foarte mult să lucreze din nou cu Sarri, despre care a spus că îl iubește ca pe un tată și care, la rândul său, a spus da încă din vară, când s-a pus această problemă pentru prima dată.
Alvaro Morata a fost dorit de Milan în această vară, iar ”diavolii” au oferit până la 65 de milioane de euro pentru semnătura internaționalului spaniol. Totuși, Morata a ales să rămână la Chelsea.
În orice caz, dacă afacerea Higuain - Morata nu se perfectează, sau dacă nu reușesc să-l ia în vreun fel pe Morata, italienii au și o variantă de rezervă, în persoana lui Hirving Lozano, de la PSV Eindhoven.
Higuain, unul dintre motivele crizei de la Milan. Record negativ pentru "Pipita"
Adus în vară de la Juventus, Higuain trebuia să fie liderul care o ajută pe Milan să revină în Liga Campionilor. Începutul de sezon a fost promiţător, însă argentinianul nu se regăseşte în ultima perioadă.
Astfel, pentru prima oară de când evoluează în Italia, atacantul de 31 de ani are 8 meciuri la rând în toate competiţiile fără gol marcat. O secetă care durează de aproape două luni, de la sfârşitul lui octombrie.
Ultimul gol înscris de "Pipita" este cel din victoria cu Sampdoria (3-2), obţinută pe 28 octombrie, pe teren propriu. De atunci, Higuain a mai fost pe teren la partidele cu Genoa, Udinese, Juventus, Dudelange, Torino, Olympiacos, Bologna şi Fiorentina, însă prezenţa sa nu s-a făcut simţită.
La finalul partidei cu Fiorentina, Gattuso a sărit în apărarea atacantului său, însă a lăsat şi loc de interpretări în privinţa viitorului lui Higuain la formaţia rossonera.
"Toată echipa suferă, nu doar Higuain. E un jucător al Milanului şi până va continua să se antreneze la Milanello, depinde de noi să-l ajutăm să dea cel mai bun randament", a declarat Gattuso.
La Milan ar putea ajunge și Fabregas, spaniolul fiind profilul de mijlocaș pe placul lui Leonardo.
Și la capitolul plecări există discuții, milanezii căutând o variantă pentru a-l ceda pe Calhanoglu, pentru care Leipzig insistă. În plus, ar putea părăsi echipa și Montolivo, Bertolacci și Borini.
Etichete: gonzalo higuain , alvaro morata , transferuri milan , transferuri chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...