El poate fi cel mai scump jucător plecat de la AC Milan: ”Mi-ar plăcea să valorez atât”
19.11.2019, 14:01Krzysztof Piatek (24 de ani) a impresionat rapid în Serie A, în tricoul celor de la Genoa și AC Milan. Atacantul polonez a ajuns pe San Siro la înceutul acestui an, în schimbul a 38 de milioane de euro, și vrea să aducă o sumă importantă în ”buzunarul” rossonerilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dacă Piatek ar pleca de la AC Milan în schimbul a 70 de milioane de euro, polonezul ar deveni cel mai scump jucător din istoria clubului, peste Kaka, plecat în sezonul 2009-2010 la Real Madrid, pentru 67 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
”M-am concentrat pe muncă, în fotbal e totul despre a-ți seta noi obiective. Acum valorez 38 de milioane de euro (n.r. - suma pe care a plătit-o AC Milan pentru a-l transfera de la Genoa), dar mi-ar plăcea să valorez 60-70 de milioane de euro. Trebuie să fiu ambițios, lucrez la asta, sunt la începutul carierei mele, este al doilea sezon în Serie A, unul din primele cinci ligi”, a spus Piatek, la TVP Sport, citat de as.com.
- 33 de meciuri a bifat Piatek pentru AC Milan. Acesta a înscris de 14 ori și a oferit o pasă decisivă.
Polonia, calificată matematic la Euro 2020
Fosta adversară a României din preliminariile Campionatului Mondial din 2018 și-a asigurat prezența la încă un turneu final. Cu 22 de puncte, polonezii și-au asigurat primul loc în Grupa G a preliminariilor, chiar dacă pot fi egalați de Austria. Trupa lui Jerzy Brzeczek are avantajul meciurilor directe (1-0 și 0-0).
Piatek a marcat în ultimul meci al Poloniei din preliminarii, cu Israel, scor 2-1. Grzegorz Krychowiak a deschis scorul în minutul 4, iar atacantul lui Milan a dus scorul la 2-0 în minutul 54. Munas Dabbur a punctat în minutul 88 și a stabilit scorul final.
Etichete: italia , serie a , ac milan , krzysztof piatek , israel polonia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...