După Jose Mourinho, Paulo Dybala e gata să plece și el de la AS Roma: are deja două opțiuni
articol scris de Digi Sport17.01.2024, 15:23
Jose Mourinho (60 de ani) este unul dintre cei mai mari antrenori din lumea fotbalului, iar acum este liber de contract.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După doi ani și jumătate petrecuți pe Olimpico, ”The Special One” a fost demis de către cei de la AS Roma în cursul zile de marți, 16 ianuarie.
Paulo Dybala e gata să plece și el de la AS Roma
Mai mult, AS Roma e pe punctul de a pierde încă un om important al echipei: pe Paulo Dybala (30 de ani).
Potrivit celor de la Fichajes, campionul mondial ia în considerare să plece de pe Olimpico în această iarnă, după demiterea lui Jose Mourinho.
Cei doi aveau o relație foarte strânsă, ”Mou” fiind factorul principal pentru care Paulo Dybala a semnat cu AS Roma în vara anului 2022.
Mijlocașul ofensiv are o clauză de reziliere în valoare de doar 12 milioane de euro pentru cluburile care nu sunt din Serie A, iar sursa citată susține că Dybala are deja două echipe interesate de serviciile sale: Tottenham și Atletico Madrid.
- În acest sezon, argentinianul a jucat pentru Roma în 18 meciuri, timp în care a marcat șase goluri și a oferit șase pase decisive.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Paulo Dybala, potrivit transfermarkt.com.
Salariile pe care ”The special One” le-a avut în carieră
Pentru Jose Mourinho, AS Roma a fost cea de-a noua formație pe care a antrenat-o în cariera de principal. Prima echipă pe care a pregătit-o a fost Benfica în anul 2000.
- De atunci, au urmat Leiria, FC Porto, Chelsea, Inter, Real Madrid, iar Chelsea, Man. United, Tottenham și AS Roma.
Totuși, Mourinho e gata să revină imediat în antrenorat și să dea curs unei oferte ”colosale” din Arabia Saudită.
Conform cotidianului italian Corriere della Sera, Jose Mourinho va antrena o echipă din Golf în următoarele două sezoane, iar salariul va fi unul incredibil: 60 de milioane pe stagiune.
”Mou” a avut salarii impresionante de-a lungul carierei sale. Cei de la footballtransfers.com au realizat un grafic prin care au dezvăluit remunerațiile lui ”The Special One”.
- Porto 2002- 2004: 650.000 de euro/sezon
- Chelsea 2004: 6.3 milioane de euro
- Chelsea 2005-2007: 7.5 milioane de euro/sezon
- Inter 2008: 7 milioane de euro
- Inter 2009-2010: 9.5 milioane de euro/sezon
- Real Madrid 2010-2013: 14.8 milioane de euro/sezon
- Chelsea 2013-2015: 13,5 milioane de euro/sezon
- Man. United 2016-2018: 18 milioane de euro/sezon
- Man United 2018: 23.5 milioane de euro
- Tottenham 2019-2021: 11.5 milioane de euro/sezon
- AS Roma 2021-2024: 4 milioane de euro/sezon
Sumele de mai sus reprezintă doar salariul de bază, însă Jose Mourinho a avut stipulate în contractele semnate și mai multe bonusuri de performanță.
Etichete: serie a , jose mourinho , atletico madrid , transfer , tottenham , as roma , paulo dybala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...