Două foste campioane ale Franței sunt interesate de transferul lui Ionuț Radu
articol scris de Digi Sport29.11.2022, 11:38
Aventura lui Ionuț Radu (25 de ani) la Cremonese pare să se fi terminat, înainte să înceapă cu adevărat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portarul român nu a convins prin evoluțiile sale, iar conducătorii nou-promovatei au decis ca titular să rămână Mario Carnesecchi.
- 10 meciuri a bifat Ionuț Radu la Cremonese, în prima parte a sezonului.
Două echipe de tradiție din Franța, pe urmele lui Ionuț Radu
Nemulțumit cu statutul de rezervă, Ionuț Radu și-a anunțat agentul să-i caute o nouă echipă din această iarnă. Cel mai probabil, portarul român va reveni la Inter Milano, club de care aparține, dar nu va rămâne prea mult timp.
Agentul său, Oscar Damiani, lucrează intens pentru a-i găsi lui Radu un angajament care să-i permită să fie titular meci de meci.
Conform jurnalistului italian Nicolo Schira, Ionuț Radu este așteptat în Franța, acolo unde este dorit de două foste campioane din Hexagon: Saint-Etienne și Reims.
În acest moment, Saint-Etienne traversează o perioadă ”neagră” a istoriei sale. Campioană a Franței de 10 ori, echipa este ultima în Ligue 2 și luptă din răsputeri pentru menținerea în cel de-al doilea eșalon, în acest sezon.
De partea cealaltă, Reims - echipă cu șase titluri de campioană - se află pe locul 11 în Ligue 1, la doar patru puncte peste zona ”roșie”, unde se află Auxerre, Ajaccio, Strasbourg și Angers.
Ionuț Radu, dorit și în Serie A
Ionuț Radu este interesant și pentru o formație din Serie A, însă nu are asigurat locul de titular, așa că nu și-ar dori să ia în considerare această opțiune.
Este vorba de Sampdoria, unde titular incontestabil rămâne Emil Audero. Ionuț Radu ar fi adus pentru a-l înlocui pe ”secundul” Nicola Ravaglia, dorit chiar de actuala echipă a lui Ionuț Radu, Cremonese.
Etichete: saint etienne , reims , ionut radu , cremonese
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...