Dennis Man, dorit de campioana Franței! Răspunsul Parmei a venit instant
articol scris de Digi Sport02.06.2021, 23:23
Dennis Man nu a reușit să evitate retrogradarea cu Parma în Serie B, dar prestațiile sale din Italia au atras atenția.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chiar dacă la nivelul realizărilor individuale nu are decât două goluri și o pasă decisivă în 14 apariții în Serie A, Dennis Man a fost unul dintre cei mai activi fotbaliști ai Parmei în acest sezon de primăvară, iar evoluțiile sale nu au rămas neobservate, atât de conducătorii clubului italian, cât și de alte echipe din campionate puternice ale Europei.
Dennis Man, urmărit de Lille, noua campioană a Franței
Prima echipă care și-a manifestat interesul pentru aducerea lui Dennis Man după retrogradarea Parmei a fost Trabzonspor, locul patru din Turcia, care era dispusă să-l aducă pe român sub formă de împrumut pentru un an. Răspunsul Parmei a venit imediat, emilienii refuzând din start propunerea.
Acum, italienii de la Parmalive susțin că Lille a solicitat informații despre Dennis Man și, deși nu a fost trimisă nicio ofertă concretă până acum, există interes pentru român din partea noii campioane a Franței, care va juca în ediția viitoare a Champions League,
Totuși, la fel ca în cazul discuțiilor incipiente cu Trabzonspor, răspunsul Parmei a fost clar și a venit rapid: Dennis Man nu este transferabil.
Lille l-a ”țintit” pe Dennis Man pentru întărirea atacului, campioana Franței riscând să-i piardă în următoarea perioadă pe Jonathan David sau Jonathan Ikone, care au atras atenția unor cluburi cu o mai mare putere financiară datorită evoluțiilor din ultimul an.
La Parma, același statut ca al lui Dennis Man, de jucător netransferabil, îl are și Valentin Mihăilă, conducerea clubului italian considerându-i pe cei doi mijlocași de bandă români piese esențiale pentru o echipă care să aibă șanse reale la revenirea imediată în Serie A.
Etichete: parma , lille , dennis man , oferta dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...